PRIN LUMEA MODEI. Povestea bunicii fashion, cunoscută în întreaga lume
O bunică dintr-un sat din Zambia, care are în jur de 80 de ani, a devenit faimoasă pe internet. O cunoaște o lume întreagă după ce aceasta a pozat în ținutele elegante realizate de nepoata sa, Diana Kaumba, o stilistă din New York. Azi, în cadrul rubricii PRIN LUMEA MODEI, vorbim despre Margret Chola, bunica care are 140 mii de urmăritori pe Instagram.
În descrierea contului său de pe Instagram „legendary_glamma”, bunicuța se prezintă drept „Accidental Fashion Icon”. Deși nu a plănuit vreo secundă să devină un simbol al stilului și modei, bunicuța a reușit să fie admirată și apreciată de oameni din întreaga lume. Și îi place acest lucru. „Mă simt diferită, mă simt nouă și plină de viață în aceste haine, într-un mod în care nu m-am simțit niciodată înainte. Mă simt ca și cum aș putea cuceri lumea… Nu știam că pot să am un impact atât de mare la această vârstă”, a declarat Margret Chola, potrivit nypost.com.
Bunica lui Diana Kaumba nu știe exact câți ani are, iar asta deoarece nu are certificat de naștere. Totuși, aproximează că ar avea în jur de 80 de ani. Pe pagina ei de Instagram urmărită de zeci de mii de oameni, Margret Chola apare în ținute deosebite, cu coroane și ochelari de soare, cu turbane sau fuste largi, unghii false lungi, peruci blonde și multe lanțuri.
Prin postările sale, bunica aduce un omagiu și vieții din Zambia, o țară din sudul Africii. În postări apare ținând în mână „ibende”, o bâtă din lemn folosită pentru a zdrobi meiul, ori pozând cu „mbaula”, un cărbune folosit pentru gătit. Contul de Instagram a fost făcut de nepoata sa Diana Kaumba anul trecut, după ce a vizitat Zambia cu ocazia a doi ani de la moartea tatălui său, care, spune ea, i-a inspirat pasiune pentru modă.
„M-am gândit că ar fi frumos să o îmbrac pe bunica în haine de modă și apoi să o fotografiez în habitatul ei natural”, a povestit Diana, potrivit sursei citate. Bunica a acceptat propunerea, gândindu-se că, atunci când nu va mai fi, nepoata ei va avea amintiri cu ea. Încă de la prima postare pe internet, bunica a reușit să cucerească inimile oamenilor. Era îmbrăcată într-un costum argintiu. Apoi, pagina a explodat când bunica a apărut într-o rochie roșie Adidas, cu mai multe coliere și o coroană. Margret Chola, mamă a trei copii, a spus că perspectiva ei asupra vieții s-a schimbat datorită noii sale „ocupații”. „Acum mă trezesc cu un scop, știind că oamenilor din întreaga lume le place să mă vadă”, a declarat ea.