Locuri de poveste. Biserica „Sfântul Nicolae” din Densuș
Dacă tot îl sărbătorim astăzi pe Sfântul Nicolae, e o ocazie numai bună de a vă vorbi, în cadrul rubricii Locuri de poveste, despre Biserica din Densuș, județul Hunedoara, care-i poartă numele.
Biserica „Sfântul Nicolae” din Densuș este una dintre cele mai vechi biserici din țară. Nicolae Iorga a numit-o biserica „fără pereche în toată românimea”. Ea a servit de-a lungul timpului cultului creștin ortodox, protestant și greco – catolic. Potrivit Primăriei Densuș, clădirea datează din secolele XII – XIII. Ea a fost ridicată pe ruinele unei construcții din secolul IV d. Hr. Biserica este acoperită cu plăci de piatră, iar majoritatea materialului său provine de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, capitala Daciei romane (situată în apropiere).
Fragmentele de pictură murală au și ele un farmec aparte. Acestea au fost realizate în anul 1443, de o echipă de meșteșugari conduși de Ștefan, unul dintre primii zugravi români cunoscuți. Picturile au multe asemănări cu stilul de pictură din acea perioadă din Țara Românească. Un alt aspect important legat de biserică este că, din 1991, ea este pe lista de monumente propuse pentru a intra în patrimoniul UNESCO.
Povestea Bisericii „Sfântul Nicolae”
Originea bisericii este înconjurată de mai multe teorii. Una dintre ele le aparține arheologilor care studiază istoria medievală și sunt de părere că biserica parce parte din grupul mare al bisericilor românești construite în perioada secolelor XII-XIV. Ei cred că nobilimea hațegană, familia Mușana, a fost cea care a construit biserica, care a fost ridicată în ultima parte a anilor 1200. Pe de altă parte, istoricii bisericești susțin o idee veche din 1775 a unui ofițer austriac, Sylvester Joseph von Hohenhausen. Acesta spunea că biserica a fost inițial ridicată pentru a-l comemora pe generalul Longinus din secolul II. Ulterior, în secolele IV-V, biserica a fost încreștinată și a fost părăsită după anul 568.
În a doua jumătate a secolului XIX, biserica era foarte deteriorată și localnicii voiau să o dărâme pentru a construi una nouă. Autoritățile austro-ungare au salvat-o și au declarat-o monument istoric în 1870.
Astăzi, biserica de la Densuș are două hramuri. Hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Prooroc Ieremia”. Nu se știe care dintre ele a fost primul, dar schimbarea a avut loc în timpul unei mari renovări a bisericii. Lucrarea de consolidare a fost realizată de familia Mușineștilor, care era bine cunoscută începând din secolul XIII. Acum, biserica este inclusă pe lista monumentelor istorice din România.