La Școala Kunsthalle Bega, ediția a 3-a, copiii s-au împrietenit cu arta
Unul dintre programele esențiale pentru Kunsthalle Bega, încă de la înființare, a fost dedicat împrietenirii și apropierii copiilor de diferite vârstecu artiștii și lumea artei contemporane. Astfel a luat naștere, în 2021, Școala Kunsthalle Bega, un spațiu de proiecte creative și educaționale, ajunsă la a treia ediție. Prin propunerea unei zone creative, derulând o serie de activități artistice și educativ-culturale cu scopul facilitării accesului la artă, dar și al stimulării creativității, focusul a fost îndreptatcătre copiii din zonele periferice sau din comunele învecinate: Școala Gimnazială Liebling, școlile din comunele Șandra si Biled, Satchinez dar și din oraș, Liceul Teoretic Béla Bartók.
Copiii s-au împrietenit cu arta
Întâlnirile și atelierele au fost susținutede artiști și educatori culturali, iar elevii au experimentatmodalități interactive de studiu și creație, adaptate vârstei lor. Fiecare concept propus,reprezentând o nouă modalitate de a privi realitatea în care trăim, de a o decodifica și înțelege, a fost inspirat de către expozițiile prezente în spațiul Kunsthalle Bega, pornind de la premisa că în educație constă esența toleranței, iar în absența educației toleranța este aproape inexistentă.
Prin dialog și îndrumările primite în cadrul fiecărui atelier, participanții au fost încurajați să rostească ceea ce înțeleg, gândesc, simt, văd, aud, bazându-se pe faptul că, în timp, acest cumul de abilități cognitive vor fi transferate social.
Unele dintre temele atelierelor inspirate din conceptul expozitiei „PROIECȚIE 02”, a artistului Matei Bejenaru, au fost centrate în jurul fotografiei și a filmului, precum atelierul de instantanee în care copiii și-au creat propriile diapozitive și instantanee; cel de cianotipie, unde au avut ocazia de a descoperi una dintre primele și cele mai fascinante tehnici fotografice; fotografia ca imagine, prin explorarea tehnică a proiecției unei imagini și transformarea lor în narațiuni; cursul introductiv în tehnica portretului, în care fiecare participant după un scurt curs teoretic a experimentat rolul de model dar si de fotograf.
Atelierele continuă și anul următor
În expoziția lui Andrei Arion, „Trying to Move Without a Push”, seria de ateliere a fost centrată în jurulconceptului de imagini și construcții, cercetând drumul de la concept la obiect și conducând elevii la descoperirea multiplelor procese ale realizarii unui obiect până la producerea și expunerea lui.
În finalul proiectului, întâlnirile creative din expoziția internațională „Țara de foc”, curatoriată de Cosmin Costinaș, la care participă 34 de artiști, au dus la crearea unor hărți imaginare pornite de la multiculturalitatea artiștilor și a lucrărilor prezentate.
Evenimentele în cadrul Școlii Kunsthalle Bega, ediția a 3-a, vor continua pe parcursul acestei expoziții, până anul viitor, cu implicarea mediatorilor culturali Loredana Ilie, Gavril Pop, Ugron Lajos și Sorin Valea.
Program susținut de Centrul de proiecte Timișoara
Aceste întâlniri și ateliere cu copiii nu ar fi fost posibile fără susținerea Centrului de Proiecte Timișoara și co-finanțarea primită în cadrul programului Școli creative și fără deschiderea școlilor și profesorilor cu care am colaborat pe parcursul acestui an, care ne-au confirmat încă o dată importanța și nevoia continuării acestui proiect.
Proiectul Școala Kunsthalle Bega, ediția a 3-a face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Power Station+ | Școli creative, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.