Cum va arăta lumea peste 10 ani. Liceenii au o părere
O cercetare desfășurată de ASAP România, prin programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, ne face să înțelegem cum cred liceenii români că va arăta lumea peste 10 ani. Deși poate pare greu de crezut, tinerii sunt conștienți de problemele cu care se confrunta mediul și de impactul pe care acestea îl pot avea asupra planetei.
Exercițiul de imaginație „Cum va fi lumea ta peste 10 ani” s-a desfășurat în luna iunie în 10 licee din cinci orașe din România. Cercetarea s-a desfășurat prin focus grupuri cu elevi, câte două per oraș, unul cu Ambasador ASAP, implicat așadar în acțiunile de informare și conștientizare pe care programul ASAP le dezvoltă din 2019 încoace în școlile din țară, și unul fără. Apoi au fost analizate diferențele și similitudinile dintre cele două categorii de elevi. Cea mai importantă concluzie privind acest aspect e că elevii care participă la programe de educație pentru sustenabilitate sunt mai conștienți de problemele de mediu și de impactul acestora asupra planetei. Ei învață, de asemenea, și să analizeze aceste probleme din mai multe perspective și să dezvolte soluții creative și durabile.
Elevii, motivați și dornici de schimbare
Răspunsurile adolescenților în urma acestui studiu au arătat care le sunt așteptările și cât de motivați sunt să se implice. „Programul ASAP reprezintă o investiție în viitorul comunității. Punem pe primul loc educația pentru sustenabilitate și ne bucurăm să vedem un interes semnificativ din partea elevilor pentru acțiunile noastre. Vom ține cu siguranță cont de rezultatele studiului în ce privește ce avem noi, ca program, de făcut pe mai departe. Cum ar fi că elevii au nevoie de recompense concrete pentru a se implica activ în acțiunile pe care le organizăm pentru ei. Ne dorim, de asemenea, ca toți partenerii noștri să se implice pe atât pe cât își doresc tinerii. Ei consideră, de exemplu, că implicarea școlii e esențială pentru succesul implementării acțiunilor noastre în instituțiile de învățământ de care ei aparțin”, a precizat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.
Toate informațiile rezultate în urma cercetării desfășurate de echipa ASAP România se pot consulta integral aici. Studiul include și recomandări extrem de relevante pentru școli, profesori și elevi.
Cum vor tinerii să arate viitorul
Întrebați cum își imaginează lumea și propria viață peste 10 ani, răspunsurile elevilor au variat. Multe însă au inclus dorința de a avea meserii flexibile care să le permită să călătorească și să exploreze lumea. IT-ist, scenograf, istoric de artă, profesor, veterinar, psiholog și avocat sunt doar câteva exemple de profesii menționate de ei. Unii și-au exprimat dorința de a se întoarce în școlile lor pentru a contribui la educația viitoarelor generații.
Elevii știu cât de important e să trăiască într-o lume mai verde și mai curat. În plus, sunt dispuși să se implice în acțiuni de reciclare și de sustenabilitate: „Vom fi generațiile care vor lua decizii informate”. Ei au și propus o serie de acțiuni care ar trebui implementate de administrațiile și comunitățile locale pentru ca orașele să fie mai sustenabile. Printre propuneri, se numără participarea activă la consultări publice, informări etc. în relație cu consiliile locale, educație pentru reciclare în școli, în familie sau comunitate, extinderea spațiilor verzi, existența traseelor dedicate bicicliștilor. De asemenea, tinerii vor și coșuri de gunoi în toate cartierele, chiar și în cele de la periferie, mai multe posibilități de reciclare și sancțiuni pentru aruncatul gunoiului în locuri neamenajate.