27 octombrie 2024, cea mai lungă zi din an. Trecem la ora de iarnă
Deși au existat multe discuții la nivel european cu privire la schimbarea de oră, momentan nu s-a stabilit nimic concret. Așadar, România trece la noapte, la ora de iarnă. Ceasul se dă cu o oră înapoi, iar ora 04:00 va deveni ora 03:00. Cu alte cuvinte, 27 octombrie 2024 este cea mai lungă zi din an, având 25 de ore.
În România, ora se schimbă de două ori pe an. La ora de vară se trece în ultimul weekend din martie, de obicei în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ora 03:00 devine ora 04:00. Toamna, mai precis în ultimul weekend din octombrie, tot în noaptea de sâmbătă spre duminică, se trece la ora de iarnă, iar ceasurile se dau cu o oră înapoi.
De ce schimbăm ora
Aceste schimbări fac parte dintr-un sistem adoptat pentru a profita mai bine de lumina naturală. Ideea principală este că, prin mutarea ceasului cu o oră înainte vara, oamenii pot beneficia de mai multe ore de lumină solară seara, ceea ce reduce nevoia de iluminat artificial în locuințe și spații publice. Această practică a fost introdusă inițial în timpul Primului Război Mondial și, ulterior, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în încercarea de a economisi energie în perioadele critice. După războaie, unele țări au păstrat acest sistem, iar altele l-au abandonat temporar. În Europa, schimbarea orei a devenit mai organizată în anii 1970.
De-a lungul timpului oamenii s-au săturat de aceste schimbări. Așa că, în 2018, la nivelul Uniunii Europene au apărut discuții privind eliminarea schimbării orei. Propunerea a venit în urma unor consultări publice la care au participat 4,6 milioane de cetățeni europeni. Majoritatea au votat pentru eliminarea schimbării sezoniere a orei.
Comisia Europeană a propus ca fiecare stat membru să decidă dacă dorește să adopte permanent ora de vară sau ora de iarnă. Inițial, se spera că această schimbare ar putea fi implementată începând cu 2021, însă procesul s-a blocat din cauza lipsei unui consens între statele membre și alte priorități politice, precum pandemia de COVID-19. De atunci, discuțiile au rămas în impas, iar schimbările sezoniere de oră continuă să fie aplicate în majoritatea statelor membre, inclusiv în România.