Un interviu relaxant și relaxat cu Horea Silvio Crișovan, în studioul lui, printre chitări și alte instrumente muzicale. Un interviu care a continuat mult după ce întrebările pregătire în avans s-au terminat, pentru că nu este doar un interlocutor care are multe de spus, dar și pentru că le spune cu pasiune și entuziasm. “Să vă mai arăt o chitară, să vă povestesc când mi s-a rupt o coardă, stați să vă cânt ceva”… și am stat două ore deși inițial îi cerusem lui Horia 30 de minute. Horea Crisovan s-a nascut la Timisoara în 1973 si a absolvit Facultatea de Istorie, sectia istorie-engleză. Este cunoscut si apreciat ca chitarist și compozitor. Interviul a fost realizat de Marko Miloicov, 13 ani, elev la Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara, clasa a VII-a , la rândul lui pasionat de muzică și chitară.
Horea, te-ai apucat de muzică dupa un accident la ski….
Exact, eram în clasa I, am fost cu mama si cu prietena ei cea mai buna la Semenic. M-am înfipt într-o grămadă mare de zăpadă și mi-am rupt tibia dreaptă. Atunci am primit-o mandolină, am început să zdrăngăn la ea, după care o chitară de 333 lei. M-am să o uit niciodată. Era cea mai ieftină chitară de pe piață, am avut-o până prin clasa a 4-a.
Cum îti amintesti acel moment si ce a însemnat pentru tine în copilărie și mai târziu în carieră?
Când am primit-o atunci nu am știut să cânt la ea. Șase luni am zdrăngănit la ea si mă imaginam cântând în engleză, deși pe atunci nu știam engleza. Ce a însemnat…. Nu era o chitară comodă. Era un dezastru de chitară și eram obligat practic să fac acea digitație pe un dezastru de chitară. Lucrul acesta m-a ajutat foarte tare. Și am intrat mai apoi într-un grup folk, în care am cântat pe 12 corzi.
Care sunt chitariștii care te-au influențat în copilărie, îi mai privești și astăzi cu aceeași ochi?
Da, pe Eddie Van Halen îl privesc la fel. Șocul vietii mele a fost un chitarist din Santa Monica pe care l-am și cunoscut – Greg Howe îl cheamă. Acesta m-a pus cu botul pe carte. El m-a inspirat. Nici acum la 51 de ani nu știu să cânt ca el, ceea ce e un lucru bun. Înseamnă că încă mai am de studiat, deci nu mă plictisesc. Nu numai munți și alergare, mai și studiez.
Care este amintirea ta preferată din vremea în care ai cântat alături de Neurotica și ce ai învățat din acea experiență?
Amintirea mea preferata a fost experienșa cu Occidentul, deci nu este una singură, este un complex de amintiri. Am călătorit prin Europa pe la festivaluri foarte mari și am cântat pe scene mari. Noi eram patru trupe care cântam prin România, aveam între 40-80 live-uri pe an (concerte în direct). Eram noi, Directia 5 (am avut și bucuria să le înregistrez ultimul disc), Șuie Paparude care sunt extraordinar de mișto, Holograf. Și, la un moment dat în turnee, nici nu mai știam în ce oraș ne trezim.
Ce te-a determinat să alegi chitara electrică?
Nu am ales chitara electrică, ea a venit ca o dezvoltare a studiului meu. Chitara electrică se alege în momentul în care intră un tobar în acțiune. Dacă tobarul bate tare, nu te mai auzi cu chitara acustică și atunci nu ai ce să faci. Trebuie să o bagi într-un amplificator și să dai tare.
In ce măsură pasiunea ta pentru citit și ciclism te ajută în procesul creativ? Te-a inspirat vreodată o aventură pentru o melodie?
Desigur, toate piesele mele, mai ales din VanDerCris si din discul “My real Trip”, care este scos în 2014. Sunt piese inspirate din călătoriile mele la munte. Din experiențele mele de singurătate sau de compania prietenilor sau a iubitei mele. Sunt experiente care mi-au venit în cap. Am o regulă atunci cand compun – visez o temă, se întâmplă să zicem la 2:00 dimineața, dacă până dimineața la 7:00 – 8:00 când mă trezesc nu o mai țin minte, înseamnă că nu e bună. Uite, acum când am facut musical-ul “Come Into The Light’”, acolo a fost un proiect creativ foarte rapid și mă trezeam noaptea că am inspirație… De aceea îmi place să stau singur, să nu ma înjure toți vecinii că ma trezesc și creez. Și am inregistrat tot ce am avut în cap și a fost un process creativ foarte rapid la acest musical. Dar, dacă e vorba de temele mele, din discurile pe care le fac, ele sunt supuse unei rigori. Nu înregistrez nimic decât dacă îmi amintesc a doua zi ce am visat. În general, în vis sau undeva pe munte. Și asta se întâmplă, aud o melodie în cap și dacă până nu cobor de pe munte și am acces la o chitară nu o mai țin minte, înseamnă ca a fost o chestie de moment.
În improvizație este mai important studiul sau talentul?
Eu am o teorie faorte clară care vine din muzica gregoriana. Vocea e aici imediat lângă suflet la instrumentele de suflat. Si poate pe oameni o să îi impresioneze mai mult un saxofonist extraordinar. De ce? Pentru că se traduce aproape instant ceea ce sufletul îți spune. Noi, chitariștii, avem niște prelungiri care se cheamă brațe. Si ca sa improvizezi trebuie să îti educi aceste prelungiri. Trebuie ca să le educi ca sufletul să îți vorbească prin aceste prelungiri.
Intri într-o stare specială atunci cand cânți? Cum reușești să te transpui? Ai vreo metodă secretă?
Da, se numește ,,stare de grație‘‘, așa o numim noi. Nimeni nu mi-a pus întrebarea asta și parcă mi-o doream. Am anumite experiențe cu anumite formații în care nu îmi place neapărat ca se întâmplă înainte sau după cântare. Poate sunt oamenii neportriviți, poate mi se pare că nu ma reprezintă în momentul în care cânt cu ei.
În starea de grație uit că poate omul ăla m-a suparat, uit și ce probleme am, este prectic această congruență între cântat și mersul pe munte, sau invers. În momentul în care mergi 28 de km și tu trebuie să îți măsori fiecare pas și să ai grijă să nu cazi într-o râpă sau să nu îti rupi un picior, uiți de toate problemele tale de acasă. În momentul în care cânți, uiți de toate problemele pe care le poti avea pentru că dacă nu poti să faci compromisuri, nu îți poti îndeplini visul.
Care este cel mai mare ghinion al unui chitarist într-un concert?
L-am pățit la festivalul de jazz de la Arad, am fost ăn mijlocul unei întrgistrări acustice și am cântat o piesă pe care eu o iubesc foarte tare și mi s-a blocat un deget.
Dacă ai avea ocazia unui jam session cu un chitarist din toate timpurile, care ar fi acela?
Jeff Beck ar fi. Jeff Beck din punctul meu de vedere este unul dintre cei expresivi chitariști.
Te rog completeaza următoarea frază: Chitara este pentru Horea…
Chitara este pentru Horea modul lui de a se exprima. Am aproximativ 14 chitări. Fiecare are altă voce. Fiecare e acordată dupa cum doresc eu.
Chitara, bicicleta și ciocolata. Ce ingredient ar mai trebui ca să fie compoziția completă?
Chitara, bicicleta, ciocolată și muntele. Nu neapărat mare, că acolo stai și lenevesti. La munte, acolo e muncă. Și după acel munte vine și ciocolata și chitara și bicicleta.
Cum poti motiva un tânăr/copil să persevereze în studiul chitării, uneori greu și anevios?
Am predat chitara la școala de arte și tot timpul am căutat să sar peste programa. Și încercam să fac ce le place lor. De exemplu, pe atunci îi intrebam ce le place și îi rugam să aducă o casetă cu ce le place lor și să îi dea drumul. Și tot timpul îi motivam să cânte ceea ce le place lor. Și studiu, ala clasic de digitație. Eu așa i-ași motiva. Nu doar cu ceea ce la dă programa.
Ce sfat ai da tinerilor care doresc să își construiască o carieră muzicală?
Aici l-aș cita pe Liam Gallagher și aș spune că e cel mai greu să stai tu cu tine însuți. Să îti placă ceea ce gândești și ceea ce faci. Și ar trebui să stea cu ei înșiși si să își ducă visul până la capăt. În același timp trebuie să se întrebe, oare vrem să câștigăm din muzica sau să facem artă? Uite, am de exemplu un prieten care este programator si face mii de euro pe lună și este un instrumentist fantastic. El a gasit o cale de mijloc având un creier incredibil. Are orele lui de studiu, orele lui de liniste, de meditatie si orele lui de la lucru. Face o grămadă de bani. Iar tu dacă poti să îmbini chestia asta, ești cel mai tare.