Miercuri, 23 octombrie, Asociația Scena Muzicală vă invită să luați parte la trei spectacole de teatru muzical dedicate tinerei generații, produse ale proiectului ClassiKid ce explorează o nouă formă de promovare a muzicii clasic.
Primele două reprezentații, orele 10:00 și 11:00, sunt dedicate copiilor cu vârsta cuprinsă între 5-10 ani și abordează tema protecției mediului. Cea de-a treia reprezentație, ora 13:00, este dedicată tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani, și abordează tema justiției sociale.
ClassiKid
ClassiKid este organizat de Asociația Scena Muzicală și face parte din inițiativa de a oferi sprijin și resurse artiștilor și interpreților, facilitând colaborări și programe de mentorat pentru dezvoltarea și promovarea carierelor lor, dar și de a ne implica activ în programe educaționale și de conștientizare, lucrând cu școli și instituții culturale pentru a aduce muzica clasică mai aproape de tineri și pentru a cultiva noile generații de iubitori și interpreți ai acestui gen muzical atemporal. Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Proiectul ClassiKid, finanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin Centru de Proiecte, propune un format actual, proaspăt, și un mix captivant între muzica clasică, spectacolul de teatru și două teme cu un puternic impact social. Pe lângă tinerii timișoreni care vor avea ocazia să participe în premieră la lansarea celor două produse culturale, de inițiativa acestui proiect s-au bucurat patru artiști emergenți din lumea compoziției muzicale și a teatrului.
Cele două perechi compozitor – scenarist au colaborat timp de aproximativ două luni pentru a crea conceptele creative, textul și muzica, fiind îndrumați pe parcursul călătoriei până la punerea în scenă de către mentori și specialiști cu expertiză în fiecare dintre cele două domenii artistice.
Tatiana Grigore, actriță și regizor artistic, și Nicolae Guțu, compozitor și acordeonist cu renume internațional, sunt creatorii spectacolului „Parcul”, o poveste despre un parc obișnuit dintre blocuri, ca cel pe lângă care treci în fiecare zi în drumul tău spre casă, și un grup de copii total diferiți. De asemenea, o poveste despre bullying, dorința de apartenență și incluziune.
Protecția mediului prin muzică și teatru
Povestea dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 5-10 ani abordează tema protecției mediului și expune, într-un mod interactiv, educativ și familiar. Sunt probleme cu care cei mici se confruntă în tumultoasa și aventuroasa lor viață. Cele două reprezentații ale spectacolului vor avea loc de la ora 10:00, respectiv ora 11:00, la Casa Tineretului de pe Strada Arieș, nr. 19. Biletele pot fi achiziționate de pe platforma Entertix, prin intermediul următorului link: https://www.entertix.ro/…/spectacol-parcul-23-octombrie…
Justiția socială
Cel de-al doilea spectacol a fost adus la viață de către Bogdan Drumea, absolvent al Masterului de Scenaristică de la UNATC, și Radu Mihalache, artist dedicat activităţii de compoziţie în lumea teatrului și a filmului din anul 2014. „Din partea mea” îi are în prim-plan pe protagoniștii Lucas, elev de liceu, și Emilia, vecina de bloc a băiatului și elevă la un liceu de cartier, care muncește pentru a-și ajuta financiar familia.
Este un spectacol-lectură performativ cu soundtrack live, pentru și despre tânăra generație (14-18 ani). Abordează tema justiției sociale și evidențiază probleme cu care tu, eu, colega de bancă sau vecina de la 3 ne confruntăm în viața de zi de zi.
Acesta poate fi vizionat tot la Casa Tineretului de pe Strada Arieș, nr. 19, de la ora 13:00. Biletele pot fi achiziționate de pe platforma Entertix, prin intermediul următorului link: https://www.entertix.ro/…/spectacol-din-partea-mea-23…
De asemenea, alte patru reprezentații ale celor două spectacole vor fi susținute gratuit pentru elevii de la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Silva” din Timișoara și Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara joi, 24.10.2024, pentru a veni în sprijinul lor cu un moment artistic-educațional pe care îl pot urmări alături de cadrele didactice.