Numărul animalelor sălbatice se reduce drastic. Semnal de alarmă
Fondul Mondial pentru Natură (WWF) a lansat o nouă ediție a raportului Planeta Vie. Conform acestuia, planeta noastră se află în cel mai avansat stadiu de degradare a naturii, fiind lansat un semnal de alarmă. Populațiile de specii sălbatice scad drastic, iar următorii cinci ani sunt cruciali pentru viitorul vieții pe Pământ.
Din păcate, asistăm la o degradare a biodiversității, iar de această dată de vină este activitatea umană. În România, problemele majore pentru biodiversitate includ utilizarea excesivă a pesticidelor, agricultura intensivă, braconajul, dezvoltarea unei infrastructuri nesustenabile care ignoră impactul pe termen lung asupra mediului, tăierile ilegale și poluarea cu plastic. În plus, deciziile politice care ignoră recomandările științifice, cum ar fi legea recent adoptată ce permite vânătoarea de trofee pentru urși, aduc un prejudiciu grav speciilor și sănătății ecosistemelor.
„România se află într-un punct critic în ceea ce privește conservarea naturii. Deși ne confruntăm cu provocări nemaiîntâlnite, de la tăierile ilegale la poluarea cu plastic și recentul proiect de lege privind vânătoarea de trofee la urși, suntem hotărâți să protejăm și să restaurăm, unde e cazul, ecosistemele și speciile noastre unice. Deciziile actuale pot avea un impact profund asupra faunei și florei sălbatice, inclusiv a speciilor emblematice precum urșii sau a biodiversității acvatice, deseori uitată de oameni. Restaurarea râurilor, lacurilor, bălților, a zonelor umede reprezintă soluții esențiale pentru combaterea inundațiilor și a secetei, probleme tot mai frecvente din cauza schimbărilor climatice. Prin măsuri coordonate și investiții în soluții bazate pe natură, putem crea o Românie unde biodiversitatea prosperă și comunitățile umane beneficiază direct de pe urma unui mediu sănătos”, a declarat Barbara Bendandi, Director de Conservare WWF-România.
Rezultatele raportului
Indicele raportului Planeta Vie, care a fost calculat de Societatea Zoologică din Londra, prezintă starea în care se află planeta. Totul după o analiză aprofundată care include aproape 35.000 de tendințe ale populației pentru 5.495 de specii, în perioada 1970 – 2020. Declinul populațiilor de animale sălbatice poate fi un indicator de avertizare timpurie a riscului crescut de extincție și a pierderii potențiale a ecosistemelor naturale. Astfel, cel mai puternic declin se observă în ecosistemele de apă dulce (-85%), urmate de cele terestre (-69%) și cele marine (-56%).
Atunci când ecosistemele sunt degradate, ele încetează să mai ofere umanității beneficiile de care aceasta depinde sau furnizează doar o mică parte din acestea. Printre beneficii se numără aerul curat, apa și solurile sănătoase pentru hrană, precum și stocarea carbonului pentru o climă stabilă.
„Natura emite un apel de urgență. Crizele legate de pierderea biodiversității și schimbările climatice împing viața sălbatică și ecosistemele dincolo de limitele lor, atingând puncte critice globale periculoase, care amenință să deterioreze sistemele de susținere a vieții pe Pământ și să destabilizeze societățile. Deși situația este disperată, există acorduri și soluții globale pentru a pune natura pe calea redresării până în 2030, dar până acum s-au înregistrat puține progrese. Deciziile și măsurile luate în următorii cinci ani vor fi cruciale pentru viitorul vieții pe Pământ”, avertizează Kirsten Schuijt, director general al WWF International.