„SustenAbilitate 2.0”, un curs opțional interactiv dedicat elevilor de liceu
Pentru prima dată în România, elevii de liceu pot opta pentru un curs opțional interactiv care abordează conceptele de sustenabilitate. Proiectul pilot lansat de EFdeN poartă numele „SustenAbilitate 2.0”. El va fi implementat pentru început la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București.
Cursul răspunde unei nevoi tot mai accentuate de integrare a educației pentru sustenabilitate în programa școlară, oferind elevilor oportunități de învățare practică. Susținut de PRO TV, proiectul face parte din programul educațional „EFdeTeach”. În următorii ani se urmărește extinderea acestui curs la nivel național, în cadrul ofertei de materii opționale.
„Sustenabilitatea nu este doar despre mediu. Ea este definită și de componentele sociale și economice. Astfel, am gândit o programă școlară care să înglobeze toate cele trei aspecte, având la bază cele 17 obiective de dezvoltare durabilă ale ONU. Ne-am inspirat din metode de predare internaționale care au la bază foarte multă învățare autodidactă, practică și experiențială”, a declarat Corina Fugaru, Project Manager EFdeTeach.
În cadrul cursului elevii vor aborda concepte precum tehnologiile verzi, bunele practici de mediu, egalitatea de gen, antreprenoriat și multe altele. Toate într-un mod interactiv și adaptat nevoilor lor. Prin activități practice, aceștia vor învăța cum pot genera schimbări reale în comunitățile lor. De asemenea, vor învăța cum pot contribui la un viitor mai verde și mai sustenabil. Elevii vor avea parte de un format autodidact, în care vor dezvolta foarte multe competențe practice și sociale, diferite de cursurile clasice.
Tinerii, încurajați să se împrietenească cu mediul
„Suntem o companie care înțelege impactul pe care-l are zilnic asupra societății și crede că, prin acțiunile sale, poate genera schimbări pozitive pe termen lung. Am ales să nu stăm deoparte, să ne implicăm activ atât în proiecte care sprijină educația, cât și în cele care promovează sustenabilitatea. Îi încurajăm pe tineri să descopere mai multe despre un comportament responsabil și prietenos cu mediul. Doar așa vom putea lăsa moștenire generațiilor viitoare o România verde”, a spus Hanaan Yaseen, Strategy and ESG Manager PRO TV.
Și profesorii au de câștigat din această experiență. Ei vor beneficia de formare și sprijin din partea specialiștilor EFdeN și a altor experți. Acest lucru care le va permite să integreze metode inovatoare de predare și să facă lecțiile mai atractive. „Mă bucur că această inițiativă este lansată într-un liceu. Și mă bucur că ea aparține unei echipe tinere, cu dorința de a produce schimbarea. Tinerii au potențialul de a fi promotori ai schimbării în bine! Instrumente precum cursul „SustenAbilitate 2.0” sunt extrem de importante pentru creșterea nivelului de conștientizare a importanței respectării principiilor sustenabilității.
Nu întâmplător obiectivul de dezvoltare durabilă 4, „Educație de calitate”, este fundamentul dezvoltării durabile. Pentru că țintele acestui obiectiv sunt nu doar asigurarea competențelor de bază, precum alfabetizarea și aritmetica elementară. Ci și asigurarea accesului la educație pentru fiecare copil. Eliminarea inechităților. Creșterea numărului de tineri care dețin competențe relevante pentru integrarea pe piața muncii. Împărtășesc, asemeni dumneavoastră, încrederea în comunități sustenabile, în care trăiesc oameni educați, și vă sunt alături”, a spus Ligia Deca, Ministrul Educației.