Editura Trei și librăria independentă La Două Bufnițe (Piața Unirii nr.11) ne-au invitat vineri, 11 octombrie, începând cu ora 18:00, la întâlnirea cu Ana Dragomir și cea mai nouă carte publicată de ea, în colecția Literati a editurii Pandora M: „Timpul posibilităților”, cu ilustrații de Sidonia Călin.
La lansare autoarea a intrat în dialog cu Alex Simion, 17 ani, colegul nostru de la ȘTIRI PENTRU COPII.
,,Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieții omenești…
Cu povești ne leagănă lumea, cu povești ne adoarme…
Ne trezim şi murim cu ele.”
Mihai Eminescu, Archaeus
Ana Dragomir are 17 ani și locuieşte în București. A debutat în anul 2019, cu În căutarea inspiraţiei, o poveste emoționantă și antrenantă despre puterea imaginației și despre călătoriile care ne aduc prieteni pe viaţă. După un an a lansat Praf de zâne, în care ne convinge că lumea poveștilor este la fel de importantă pentru copii și pentru părinți. Adoră să-și petreacă timpul liber în natură, la țară – locul care a inspirat-o să scrie cea de-a treia carte, Copacul. Ana este pasionată de lectură, iubește Marea Britanie și ii place să inventeze povești care să facă lumea mai frumoasă.
Într-un ținut îndepărtat — atât în timp, cât și în spațiu — un rege nefericit poruncește arderea tuturor cărților. Au mai făcut-o și alți regi din lumea asta, dar nimeni n-a fost atât de îndârjit ca Leo împotriva imaginației și a cuvântului. Din fericire însă, o mână de curajoși hotărăște că lumea nu poate exista fără magia cuvântului și pornește într-o aventură fantastică menită să salveze basmele de un tiran care ascunde în suflet o mare tristețe.
Va reuși frăția condusă de Miranda, fata cu părul de culoarea focului, să readucă oamenilor poveștile și să reînvie imaginația și reveria într-o lume stearpă și sălbatică?
Grafica cărții
Sidonia Călin este artist vizual, absolventă a Universității Naționale de Artă, București, secția Metal. Interesată de diferitele modalități de exprimare artistică, a fost bursieră a Haute École des Arts, Strasbourg, Franța la secția Artă-obiect. A participat la numeroase expoziții de grup (metal, fotografie, ilustrație de carte) și a fost invitată la evenimente culturale în țară și în străinătate. A ilustrat Melancolia (Mircea Cărtărescu, Humanitas, 2019), Visătorul de visuri (Maria, Regina României, Humanitas, 2019) și cărțile pentru copii Călătoria lui Medilo (Ioana Nicolaie, Cartier, 2018), Spionul Kme, Salvarea lui Onux și Zmeu Robot (Ioana Nicolaie, Arthur, 2019, 2022, 2023).
Andrei Brânzei, 13 ani, Colegiul Național Pedagogic,,Carmen Sylva”, clasa a 7
Eva Stanciu: Cine sau ce ti-a inspirat pasiunea pentru scris?
Ana Dragomir: Inspirația mi-a venit din multe locuri, dar când eram mică, tata tot timpul îmi spunea povești și scria povești pentru mine sau inventa povești în care eu eram personajul principal. După, poveștile au crescut cu mine și am avut foarte mulți autori care m-au inspirat, inclusiv Chris Colfer, care a scris Tărâmul Poveștilor; vă recomand să o citiți. Pe mine m-a făcut să citesc această carte, să îmi placă istorisirea, să înțeleg puterea ei de a salva oameni, de a aduce bucurie în viețile oamenilor. Deci, inspirația mi-a venit din multe locuri, dar cred că impactul cel mai mare l-au avut părinții mei.
Eva Stanciu: Care a fost cel mai greu moment din cariera ta de scriitor?
Ana Dragomir: Cel mai greu moment, probabil, a fost când am scris Timpul posibilităților, pentru că este o carte mult mai mare, mult mai complexă, se întâmplă pe planuri diferite și a fost destul de greu să o conțin pe toată, să țin totul la un loc, să aibă sens. Sunt multe personaje în carte, sunt și povești în poveste, sunt și cântece, deci a fost o provocare pentru mine.
Eva Stanciu: De la ce vârstă recomandați să fie citită cartea?
Ana Dragomir: De cât mai mici, chiar și din burtică se poate citi. Cred că o să aibă un impact mai departe, dar de când sunt născuți, la copilașii ar trebui să le fie citite povești. Mămicile, tăticii, bunicii, prieteni de familie, ar trebui să le citească copiilor, să citească împreună cu copiii. Există atât de multe cărți frumoase publicate la noi: cărți picture books, cărți cu ilustrații, cărți cu desene sau cu muzică, cu sunet, cărți în care ai jocuri pe care poți să le faci. Cred că asta ajută copiii să se dezvolte frumos.
Eva Stanciu: Crezi că mai mulți copii ar trebui să se inspire din exemplul tău?
Ana Dragomir: Nu, nu trebuie neapărat să se inspire din exemplul meu, pentru că sunt atât de multe exemple în această lume de copii care au avut succes. Sunt atât de multe exemple de actori, de scriitori, de regizori, de politicieni, de cântăreți. Dar, dacă se inspiră din povestea mea, din poveștile mele, cred că mi-am făcut datoria. Cred că este cel mai frumos sentiment și sper să am un impact în viața oamenilor, în viața copiilor, în mod special, pentru că scriu pentru copii, dar nu e nimeni obligat, nimeni nu trebuie să se inspire din mine. Dacă simt că vor, da, cu mare drag.
Eva Stanciu: Crezi că scrisul creativ este important în dezvoltarea copiilor sau îi ajută?
Ana Dragomir: Da, scrisul creativ sau a povesti în general, este important. Nici nu trebuie să scrii pe hârtie, pentru că copiii sunt mici, dar atunci când povestești cu ei, cum tata îmi povestea mie și crea povești cu mine, în care eram personajul principal, copilul se poate dezvolta atât de frumos și să intre în lumi imaginare, poate să trăiască multe vieți, multe aventuri. Când eram mică, am creat acest joc cu prietena mea, Teo, care se numea Lumea Jucăriilor, în care aveam tot felul de bătălii, aventuri și excursii imaginare. Poveștile ne deschid atât de multe lumi.
Eva Stanciu: În această carte, lansată azi, Timpul posibilităților, ce emoții și mesaje sperați să transmiteți?
Ana Dragomir: Sper să transmit iubire pentru istorisire, pentru cuvânt, cred că asta e cel mai important. Sper să transmit emoție, pentru că poveștile, cărțile sunt despre emoții, și dacă nu transmit emoție înseamnă că nu mi-am făcut treaba bine. Povestea aceasta este povestea poveștilor, de fapt. Este despre puterea scriitorilor, este despre puterea cărților de a aduce oameni împreună, de a salva, de a crea și a deschide tot felul de posibilități, de a ne înțelege trecutul, prezentul și de a ne crea un viitor frumos. Mesajul cărții este iubirea pentru carte, pentru oamenii care creează cărți.
Eva Stanciu: Pe viitor, ce îți dorești să faci?
Ana Dragomir: Îmi doresc în continuare să scriu. Îmi doresc să merg la universitate, acum mă gândesc între Irlanda sau Scoția, și să studiez literatură cu istorie, pentru că îmi place și istoria foarte mult. Îmi doresc să ajung să lucrez în lumea editorială, să am grijă de cărțile altor oameni, pentru că mi se pare atât de important să ai o susținere în spate atunci când ești mic și scrii sau când scrii la orice vârstă. Ai nevoie de susținere, inspirație și de cineva care să te împingă înainte și să îți dea putere. Mi-ar plăcea să am și rolul acesta în viața scriitorilor.
Eva Stanciu, 11 ani, Liceul Waldorf din Timișoara, clasa a V-a
Articol realizat în cadrul campaniei „Știri culturale din cartiere”, desfășurată în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.