Ateliere de istorie urbană pentru elevi și studenți
Proiectul „Călătorie în orașul pictat – Vechea Stradă a Colței” derulat de Muzeul Municipiului București continuă cu o serie de ateliere de istorie urbană pentru elevi și studenți. Aceștia au ocazia să afle mai multe despre evoluția uneia dintre cele mai importante artere din Capitală.
Proiectul își propune să aducă bogata istorie a orașului București în sălile de clasă. Totul printr-un demers educațional interactiv destinat liceelor și facultăților din București. Atelierele reprezintă o oportunitate unică de a explora transformările urbanistice ale orașului și de a înțelege cum a evoluat Bucureștiul de-a lungul secolelor. Participanții vor avea șansa de a descoperi poveștile fascinante ale străzii Colței, un loc cu o încărcătură istorică și culturală deosebită, devenit martor al schimbărilor arhitecturale și sociale de-a lungul timpului.
Atelierele au loc luna aceasta și luna viitoare și se vor desfășura la Colegiul Național „Iulia Hașdeu”, Liceul Teoretic „Ady Endre”, Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”. De asemenea, vor avea loc și la Facultatea de Litere, Facultatea de Geografie și Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București. Atelierele vor fi susținute de membrii din echipa proiectului. Este vorba despre Cezar Petre Buiumaci, manager de proiect, Nicoleta Badilă și Delia Bran, istorici de artă. Mai multe detalii despre proiect puteți obține de aici.
Unde ducea, cândva, strada Colței
Denumirea arterei provenea de la locul pe care, între 1703 și 1707, Mihail Cantacuzino a construit Spitalul și Școala Colței, pe moșia deținută de Colțea Doicescu. Complexul și strada au păstrat numele proprietarului inițial și se întindeau până în nord, spre ulița Mogoșoaiei, actuala piață Victoriei. De la sfârșitul secolului al XIX-lea, aceasta a fost sistematizată succesiv, ajungând să poarte diverse denumiri. Primul tronson de nord a primit numele de Bulevardul Colței. Apoi a fost redenumit Lascăr Catargiu, chiar înainte de Primul Război Mondial.
După, în perioada interbelică, tronsonul dintre piața Romană și Universitatea București a purtat numele lui Ion C. Brătianu. Singurul tronson care a rămas cu numele originar, de strada Colței, a fost cel dintre Spitalul Colțea și Biserica Sf. Gheorghe. După instaurarea regimului comunist, denumirile au fost din nou schimbate în conformitate cu noua ideologie. Bulevardul s-a redenumit de la nord spre sud: Ana Ipătescu – Gheorghe Magheru – Nicolae Bălcescu – 1848.