Fotografia pinhole: Arta simplității în imagistică
Fotografia pinhole este o tehnică simplă dar fascinantă, bazată pe conceptul camerei obscure care presupune fotografierea analogică, fără obiectiv. Aceasta implică o cutie întunecată cu un mic orificiu prin care lumina pătrunde și proiectează o imagine inversată a lumii exterioare pe partea opusă. Est un principiu fundamental al fotografiei care folosește lumina care călătorește în linii drepte pentru a crea imagini.
Recent, echipa ȘTIRI PENTRU COPIIa participat la un atelier pentru copii și tineri organizat de Indecis artist-run. Un atelier practic, unde participanții au învățat să-și construiască propriile camere pinhole, să creeze o poveste vizuală și să-și expună lucrările. Copiii avut ocazia să învețe întregul proces, de la construcția aparatului foto până la developarea propriilor fotografii. Atelierul a fost structurat în mai multe etape, fiecare oferind o perspectivă practică asupra tehnicii fotografice pinhole.
Cum se construiește un aparat pinhole
Primul pas a fost să ne construim propriul aparat foto dintr-o cutie de carton. Am început prin a lipi și întări cutiile pentru a asigura etanșeitatea, ceea ce era esențial pentru a preveni pătrunderea luminii nedorite. După ce am pregătit structura de bază, am decorat cutiile cu diverse modele și culori, personalizându-le după bunul plac. Apoi, am creat pinhole-ul, o gaură minusculă, folosind un ac de siguranță. Acest pas a fost crucial, deoarece prin această gaură minusculă urma să pătrundă lumina care va forma imaginea pe hârtia fotografică. După ce am perforat cutia, am sigilat toate marginile pentru a ne asigura că nicio altă sursă de lumină nu va pătrunde. În final, am tăiat o mică fereastră pe suprafața cutiei, care urma să fie utilizată pentru a face fotografii. Aceasta a fost acoperită cu o bucată de material opac, pe care o puteam deschide doar atunci când eram gata să captăm imaginea.
O experiență unică și fascinantă
Este uimitor cum se poate face o fotografie doar cu o cutie, și niște bandă adezivă. Deși a fost un experiment pentru participanți, cu toți au învățat pașii ce trebuiau făcuți pentru a obține o poză. Curiozitatea copiilor i-au făcut pe organizatori să dezvăluie tot mai multe secrete despre arta fotografică. Pentru prima oară, cu mic cu mare, am avut ocazia să vedem cum arată și ce se întâmplă într-o cameră obscură, cum se developează pozele.
Fiecare participant a avut voie sa pună propria fotografie în substanțele necesare pentru a developa pozele. Am avut parte de o lumina roșie făcută de la lumini de bicicleta, într-o camera întunecata .Experiența a fost una superbă.
Reportaj realizat de
Mara Preotesoiu, 10 ani, Școala: Generala 19, Avram Iancu
Patricia și Andrada Tulac, Liceul Teoretic Special Iris
Mihai Butăriță, 12 ani, Școala Generală nr. 19 Avram Iancu
Interviu realizat în cadrul proiectului “Stiri culturale din cartiere”. Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.