Mobilizare generală. Elevii din județul Galați, ajutați să revină la școală
După inundațiile care le-au distrus totul, elevii din județul Galați au nevoie de ajutor pentru a merge la școală. Rechizitele, hainele și ghiozdanele le-au fost distruse de apă, iar situația la școli este la fel de gravă. Ministerul Educației oferă fonduri pentru achiziția de mobilier și resurse didactice, iar întreaga comunitate școlară este alături de elevi.
Ligia Deca, ministrul Educației, anunță că întreaga comunitate școlară se mobilizează pentru a-i ajuta pe copiii din județul Galați să revină la școală. Pagubele nu sunt doar materiale, ci și emoționale. Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Galați a creat o linie telefonică de sprijin dedicată consilierii individuale. Copiii și părinții care au nevoie de o astfel de consiliere pot suna la 0771 390 833, iar cineva îi va asculta și îi va ajuta să treacă cu bine peste evenimentele neplăcute de care au avut parte.
Rechizite, ghiozdane și produse de primă necesitate
În ceea ce privește lucrurile materiale, Ministerul Educației se ocupă de centralizarea nevoii de mobilier și resurse didactice și va aloca fonduri pentru achiziția acestora. În sprijinul elevilor vin și inspectoratele școlare din țară. Inspectoratul Școlar Județean Ialomița și Inspectoratul Școlar Județean Constanța oferă rechizite, iar Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița le vine în ajutor copiilor cu ghiozdane.
„Rechizite pentru sute de copii din județul Galați, prin Inspectoratul Școlar Județean Constanța! Continuăm mobilizarea – copiii din zonele afectate de inundații trebuie să se întoarcă la școală cât mai repede”, a scris, într-o postare pe Facebook, Ligia Deca, ministrul Educației.
Și Inspectoratul Școlar Județean Galați se implică. La Cantina Liceului Tehnologic „Aurel Vlaicu” Galați (strada 1 decembrie 1918 nr. 25) și la Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Dimitrie Sturdza” Tecuci (Strada 1 decembrie 1918 nr. 26) a fost organizată o colectare de produse de primă necesitate. O parte dintre ele au fost deja distribuite în Cuadalbi și în Pechea. Centrele sunt deschise permanent pe timpul zilei, iar cei care vor să le vină în ajutor elevilor și familiilor lor o pot face.