POVEȘTILE CULORILOR. Cum au fost inventate tuburile de vopsea
John Goffe Rand. Vă spune ceva acest nume? Probabil că nu. Deși nu este foarte cunoscut, acest personaj a revoluționat lumea artei. Datorită lui artiștii au reușit să se dezvolte și să dea naștere unor opere de artă celebre. Chiar și orele de desen și pictură sunt mai accesibile acum, datorită invenției sale. Astăzi, în cadrul rubricii POVEȘTILE CULORILOR, vorbim despre invenția care a schimbat traiectoria artei.
Pe vremuri, artiștii erau nevoiți să amestece pigmenții cu ulei în cantități mici fiindcă nu aveau cum să le păstreze. În cazul în care nu aproximau bine cantitatea și le rămânea vopsea, aceasta era depozitată în vezicule de animale. Metoda nu doar că era incomodă, dar ducea și la uscarea rapidă a vopselei, care, evident, nu mai putea fi folosită.
În 1841, John Goffe Rand, un pictor american de portrete și inventator, a revoluționat lumea artei prin introducerea tuburilor flexibile din metal. Ca cele de tempera, pe care le folosiți azi la orele de desen. Tuburile respective le-au permis artiștilor să-și folosească în mod convenabil vopselele. Invenția a schimbat modul în care artiștii își abordau meseria, făcând vopselele mai accesibile și mai ușor de transportat. Aceștia nu se mai necăjeau că vopseaua neutilizată s-ar putea usca și puteau reveni mai târziu la lucrările lor nefinalizate.
Despre John Goffe Rand
John Goffe Rand, născut în 1801 în Bedford, New Hampshire, a fost un om cu multe talente. De-a lungul vieții sale a locuit și a lucrat în orașe aglomerate precum Boston, Londra și New York. Cu toate acestea, Rand și-a lăsat cu adevărat amprenta în timpul perioadei petrecute la Londra. În Londra, Rand nu numai că și-a continuat pasiunea de a picta portrete, dar a avut și incredibila ocazie de a surprinde asemănarea membrilor familiei regale și a altor personalități renumite. Aptitudinile sale artistice au fost foarte căutate, iar lucrările sale au câștigat recunoaștere în întreaga lume.
Invenția sa a revoluționat modul în care artiștii lucrau și a deschis calea pentru nenumărate capodopere care urmau să apară. În 1841, Rand a primit un brevet american pentru geniala sa creație a tubului de vopsea. Deși Rand a continuat să inoveze și să inventeze, ideile sale ulterioare nu au obținut același nivel de recunoaștere și, din păcate, cele mai multe dintre ele nu i-au adus succes financiar. Potrivit loxleyarts.com, doar Muzeul Național de Artă Americană are o pictură de-a artistului, mai exact un autoportret.