În fiecare an în data de 31 august este celebrată Ziua Limbii Române. Nu doar la noi în România, ci și în Republica Moldova.
Ziua Limbii Române se sărbătorește anual în data de 31 august. Asta ca urmare a unei inițiative legislative aprobate de Parlamentul României prin Legea nr. 53/2013. Ziua Limbii Române a fost stabilită la aceeași dată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990 în Republica Moldova sub numele „Limba Noastră“, pentru a transmite, astfel, mesajul că limba română este o limba vorbită nu numai între granițele țării, ci și dincolo de frontiere. De asemenea, ziua de 31 august este ziua în care, în 1989, Parlamentul de la Chișinău a votat legea care prevedea revenirea în Republica Moldova la limba română și la grafia latină.
Cum sărbătorim limba română
București
Asociația Anaid, având partener media Radio Itsy Bitsy și cu sprijinul DGASMB și ISMB organizează pe 31 august o zi de petrecere în aer liber pentru cei mici și nu numai. Învățarea va fi transformată într-o experiență captivantă și interactivă, surprizele și cadourile așteptându-vă la tot pasul. In Parcul Carol, pe platoul de la Fântâna Zodiac, între orele 10:00 – 19:00.
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la sediul din strada Nicolae Crețulescu 8, sâmbătă, 31 august 2024, începând cu ora 13.00, la dezbaterea Dicționarul TEZAUR al limbii române, la care vor participa acad. Gheorghe Chivu – membru titular al Academiei Române, prof. univ. dr. Rodica Zafiu – membru corespondent al Academiei Române, prof. univ. dr. Cristian Moroianu și prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul general al MNLR.
Dicționarul limbii române poate fi consultat permanent la sediul muzeului de către vizitatori, fiind un instrument important pentru istoria vocabularului și a culturii române în general, ce reflectă evoluția lingvistic, precum și a societății noastre de la origini până în prezent.
Iași
La inițiativa și invitația Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide” (IFRI), Academia Română, Filiala Iași și partenerii implicați, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași vă propune participarea la Ziua Limbii Române pe 31 August 2024, începând cu ora 11.00 în Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași. Intrarea este liberă.