Expoziția „Am început să văd culorile” (a)duce magia artei naive la București, Brașov și Caransebeș
Expoziția „Am început să văd culorile” a fost creată în anul 2023, prin proiectul cultural Cămine în mișcare | Moving Fireplaces organizat de Asociația Prin Banat, și prezentată în cadrul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. În 2024, în cadrul ediției curente intitulate Moving Fireplaces – The Legacy, expoziția este adaptată și prezentată, din august până în noiembrie, la București, Brașov și Caransebeș.
„Am început să văd culorile” este o expoziție de artă naivă din România și Serbia, curatoriată de Andreiana Mihail. Lucrările care o alcătuiesc nu au pretenția unui compendiu istoric-explicativ, ci mai degrabă compun un traseu printre temele dominante: munca, natura, familia, distracția – tratate simplu, fără a construi vreo analiza critică a realității. Totul este așa cum se vede: narațiuni scurte fără obscurități și dificultăți, ochiul fiind doar solicitat de contactul nemediat cu multele culori și personaje.
Unde poate fi vizitată expoziția
În următoarea perioadă, expoziția va putea fi vizitată la București, Brașov și Caransebeș, astfel: până în 29 august 2024, București, Amzei Creative Corner / Piața Amzei, nr.13, program de vizitare: miercuri-sâmbătă, interval 14:00-20:00; 18 septembrie – 12 octombrie 2024, Brașov, Centrul Cultural Apollonia / Str. Michael Weiss, nr. 22; 15 octombrie – 10 noiembrie 2024, Caransebeș, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniță / Piața General Dragalina, nr. 2. Intrarea este liberă.
Organizat de Asociația Prin Banat, proiectul cultural Moving Fireplaces – The Legacy face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.