Fără Zahăr, dar cu mult umor. Interviu cu soliștii Bobi Dumitraş şi Bobo Burlăcianu, realizat de Avner Gordea-Friedmann, 10 ani
Prezenţi în weekend la Timişoara, unde au susţinut un concert pe scena din spatele Casei Tineretului, Bobi Dumitraş şi Bobo Burlăcianu, cei doi membri ai îndrăgitei trupe Fără Zahăr, au acordat un scurt interviu reporterului special ȘTIRI PENTRU COPII, Avner Gordea-Friedmann. Dacă vrei să afli ce boacănă a făcut Bobi în copilărie care a şocat întregul Dorohoi, sau care sunt piesele preferate ale celor doi simpatici artişti, urmăreşte interviul!
Bună seara, domnule Bobo şi domnule Bobi! Am pregătit câteva întrebări pentru dumneavoastră în seara asta. Prima este: ce vârstă aveaţi când aţi început să cântaţi la chitară?
-11 ani!
-Şi tu, Bobi?
– Eu cred că eram puţin mai mare, eram în clasa a IX-a de liceu, deci vreo 14…
– Nu, eu eram clasa a XI-a, aveam 17 ani, nu 11. Iarta-mă, am confundat clasa cu vârsta.
– Îl iertăm?
– Îl iertăm!
– A confundat marfa cu ambalajul.
Despre boacăne vechi și noi
– Care a fost cea mai mare boacănă pe care aţi făcut-o?
– Cea mai mare boacănă… în clasa… cred că într-a XII-a sau a XI-a, de 1 aprilie, am făcut cea mai frumoasă păcăleală. Am umplut oraşul cu afişe în care spuneam că directoarea liceului a murit. Mai mare de-atât nu am făcut.
– Şi tu?
– Eu am fost cuminte, eu n-am făcut boacăne!
– Nu? Da una aşa, cea mai mare…
– M-am scăpat pe mine la grădiniţă!
– Nu m-aş fi gândit niciodată, domnule Bobo.
– Şi una împreună, acum, vreau să aflu una împreună pe care aţi făcut-o…
– Până la ce vârstă?
– Orice vârstă. Una foarte mare.
– Uite, cea mai recentă boacănă făcută împreună a fost în seara asta, la penultimul cântec, în care Bobo nu mi-a auzit chitara şi ne-am defazat pe final.
– Asta a fost cea mai mare?
– Da! În rest cântăm perfect.
– Credeam că aţi făcut una nasoală…
– Nu!
– Deci eraţi cuminţi…
– Da!
– Suntem cât se poate de corecţi şi legali!
Personaje fictive și reale
-Da, da, da, aveam o întrebare! Chiar există personajele din cântece?
– Nu!
– Foarte puţine există. De exemplu, Malaca, brutarul strofei din piesa ‘Neamul lui Peneş Curcanu’, este un amic de-al meu, căruia i-am dat porecla Malaca fiindcă a lucrat foarte mulţi ani în Grecia şi când s-a întors în România ar fi vrut să-şi deschidă o brutărie.
– Şi parcă era o piesă în care am înţeles că au murit nişte personaje…
– Cântecul ‘Lav stori‘, într-adevăr, are din ce în ce mai multe personaje care au murit. Motiv pentru care îl cântăm mai rar. Dar cât timp este în viaţă domnul Ion Iliescu, cântecul ăsta mai are o şansă. Ştii că domnul Ion Iliescu a fost coleg cu Ştefan cel Mare, de şcoală…
-Nu am ştiut! Pot să vă zic o piesă care îmi place foarte mult? A voastră. Aia cu Nina şi găina. A fost cea mai faină, mi s-a părut.
-Şi a voastră? Preferata voastră?
-Cântecul meu preferat ar putea fi ‘Neamul lui Peneş Curcanu’ pentru că e complex, este epic şi foarte antrenant.
-Da? Şi a ta?
-Turturica (2r2rik)!
Articol realizat de Avner Gordea-Friedmann, 10 ani, Școala Gimnazială Nr. 16 „Take Ionescu” Timișoara
Articol realizat în cadrul campaniei „Știri culturale din cartiere”, desfășurată în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.
Timișoara prin ochii copiilor. Spiritul orașului este despre armonie între etnii