Festivalul Medieval a animat din nou cetatea Timișoara la cea de-a VI-a editie care a avut loc între 19 și 21 iulie. Evenimentul a adus în vechea cetate o atmosferă a vremurilor demult apuse. Au avut loc reconstituiri istorice ale marilor bătălii, ateliere și demonstrații, muzică live și spectacole pirotenice cu ”Îmblânzitorii focului”. Mai jos un interviu cu un astfel de “îmblânzitor”, care ne-a povestit despre joaca și lupta lui cu focul. Este vorba de Dorin Claudiu, 32 de ani, din Târgu Jiu, fondatorul trupei Deep6 Project.
Mihai Butăriță: Cum ți-a venit idea de a înființa această trupă?
Dorin Claudiu: Totul a început când eram mai mic, aveam cam 14 ani. Mi-a plăcut să fac jonglerii. Mai târziu, pe când eram la facultate la Cluj, am întâlnit o echipă de acrobați. M-am alăturat lor pentru o perioadă. După un timp am înființat această trupă și am trecut de la simple acrobații la cele cu foc.
Mihai Butăriță: De unde vine numele trupei, Deep6?
Dorin Claudiu: Numele trupei, dupa cum observați, nu conține nimic legat de foc. “Deep 6” l-am ales în timp ce mă uitam pe Facebook unde un domn cerea sugestii de nume pentru un bar. Printre nume era și ‘Deep 6’ care înseamnă, printre altele, adâncime, profunzime. Iar ‘Project’ reprezintă faptul că această trupă este un mare proiect pentru noi.
Mihai Butăriță: Sunteti singurul din familie care se ocupă de ”jocul cu focul”?
Dorin Claudiu: Eu și fratele meu. Eu sunt de 12 ani în trupă, iar fratele meu de șase ani.
Mihai Butăriță: Câteva cuvinte despre show-ul cu foc?
Dorin Claudiu: Noi facem show-ul de șapte ani, sub forma de Deep6 Project. Eu am o experiență de aproximativ 12 ani în jongleria cu foc. Am început să facem evenimente de gen și showuri cu tematici diferite din pasiune pentru teatru, pentru foc și din dorința de a aduce ceva nou publicului. Showul de la Timișoara de la Festivalul Medieval se numește ”The golden witch” (Vrăjitoarea de aur). Este un spectacol care vrea să reamintească publicului de o perioadă mai întunecată a noastră, din perioada Inchiziției. Cu toate acestea nu este un spectacol istoric. Este un spectacol realizat din perspectiva celor care au asuprit femeile din aceea perioadă, cei care credeau în vrăjitorie, în orice părea ciudat, nenatural.
Mihai Butăriță: Ce vârstă are cel mai tânăr membru din echipă?
Dorin Claudiu: Cel mai tânăr membru are 12 ani. La sârșitul unui spectacol a venit la mine și mi-a spus că vrea foarte mult să facă parte din echipă. Se antrenează intens cu un băț de bambus și este un copil foarte dedicat, muncește mult.
Mihai Butăriță: Ce abilități trebuie să aibă cineva pentru a face parte din echipa voastră?
Dorin Claudiu: Oricine poate face parte din echipă sau poate fi colaborator. Trebuie să știe, de exemplu, jonglerii, dansuri, gimnastică, tot ce poate fi transpus în spectacol. Decizia finală se ia în echipă. Toate deciziile le luăm împreună. Fiecare este bun la ceva și folosim la maxim talentul fiecăruia dintre noi pentru a aduce tot timpul ceva nou. În fiecare an venim cu numere noi.
Mihai Butăriță: Au existat vreodată neînțelegeri?
Dorin Claudiu: Da, au fost neînțelegeri, ca peste tot. Dar tot timpul ascultăm toate părerile, și încercăm să rezolvăm cu calm eventualele conflicte. Toți membrii sunt importanți în egală măsură, indiferent de vârstă.
Mihai Butăriță: S-a întâmplat să aveti accidente în timpul spectacolelor?
Dorin Claudiu: Da, mai avem din când în când mici accidente, oarecum este normal pentru noi, având în vedere că avem o pasiune destul de periculoasă. Cel mai grav accident l-am avut eu, dar nu în cadrul trupei Deep 6, ci în urmă cu zece ani la alt festival, tot medieval. În timp
ce scuipam foc, vântul mi-a întors flacăra și mi-a luat foc barba. Am avut arsuri de gradul I și II pe față. Am avut și alte accidente dar au fost minore, superficiale, de exemplu arsuri de la cărbune sau de la lanțul care se înfășoară pe mână.
Mihai Butăriță: Credeți ca ar trebui să se mențină în spectacol numărul cu scuipatul flăcărilor?
Dorin Claudiu: În mometul de față descurajez acest număr. Este dăunător sănătății.
Mihai Butăriță: Cât durează repetiția, pregătirea pentru spectacole?
Dorin Claudiu: Repetiția la showul de astazi a început în urmă cu două luni și jumătate. Dar, de obicei, pregătirile de show-uri încep din toamnă, iarnă. Spectacolele sunt destul de complexe, cu materiale unice, cel puțin în România.
Mihai Butăriță: Ce materiale folosiți?
Dorin Claudiu: Sunt invenții proprii, eu fiind cel care se ocupă de tot ce înseamnă materialele de jonglerie. Avem o pereche de aripi automate care se deschid electric și sunt complet aprinse cu foc. Avem niște produse cu cărbune care sunt oarecum comune în România de câțiva ani încoace. Încercăm să le folosim cât mai eficient în cadrul spectacolelor.
Mihai Butăriță: Ce sentiment aveți în timpul spectacolelor?
Dorin Claudiu: De șase ani de când se întâmplă acest eveniment, fiindcă participăm de la prima ediție a acestui festival, publicul timișorean a fost tot timpul pentru noi cel mai important. Faptul că un copil, un adult sau oricine participă la festival înțelege mesajul pe care încercăm să-l transmitem, pentru noi este de ajuns. Este un câștig că reușim să transmitem emoția fără a rosti niciun cuvant pe scenă.
Mihai Butăriță: Care este mesajul care doriti să-l transmiteți?
Dorin Claudiu: Este unul de toleranță, de înțelegere, de acceptare a celorlalți, indiferent de felul cum arată, de felul cum se comportă.
Dicționar
INCHIZIȚIA a fost o instituție a Bisericii catolice, creată la sfârșitul secolului al XII- lea, însărcinată cu apărarea credinței creștine și reprimarea ereziei, inclusiv a vrăjitoarelor, care erau deseori arse pe rug.
Text și imagini: Butăriță Mihai, 12 ani, Scoala Generala Avram Iancu Nr. 19
Articol realizat în cadrul campaniei „Știri culturale din cartiere”, desfășurată în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.