O absolventă și o elevă de „Vidu”, față în față. Tereza Catarov: „Nu îmi aduc aminte nicio zi fără muzică”
Ediția din acest an a festivalului Jazz X, organizat de Muzeul Național al Banatului, produs și dezvoltat de Centrul Cultural PLAI cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, a fost o bucurie pentru toți iubitorii de muzică. Pe scena din piața Libertății au urcat artiști români și străini care au performat la superlativ. Una dintre artiste este timișoreancă, a urmat studiile la Liceul de Artă „Ion Vidu”.
Născută la Timișoara, Tereza Catarov este un muzician înzestrat cu talentul compoziției și har muzical. Fiind crescută într-o familie de muzicieni renumiți a început studiul pianului încă de la o vârstă fragedă, ca mai apoi să urmeze cursurile de specialitate la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara. Și-a hrănit imaginația cu cântece vechi românești și bulgărești și și-a realizat tehnicile studiind muzica clasică. În prezent muzica sa este influențată de jazz, muzica tradițională est-europeană și muzica clasică.
Stabilită la Londra, Tereza a fost invitată să deschidă cea de-a doua seară din ediția din acest an a festivalului JazzX din Timișoara, împreună cu Yiorgos Bereris la pian, Thodoris Ziarkas la contrabas, Billy Pod la percuție și Cem Evin la chitară electrică. Programul serii de deschidere a conținut piese variate, de la jazz și blues clasic la elemente desprinse din folclorul românesc și bulgăresc. Astfel, preț de o oră, publicul a fost încântat de un artist consacrat, format pe plaiuri timișorene.
Care a fost prima ta influență muzicală?
Am crescut într-o familie de muzicieni și oameni pasionați de muzică. Nu îmi aduc aminte nicio zi din copilăria mea fără ca muzica să nu răsune în casa noastră, fie că se cânta, fie că se asculta. Paleta genurilor muzicale era diversă. Părinții mei ascultau toate genurile, de la muzică clasică la jazz, blues, soul, world music, rock, folclor, muzică lăutărească și manele. Sunt mulți artiști care m-au influențat, dar cred că cea mai mare influență a avut-o chiar familia, care mi-a trezit apetitul pentru descoperiri muzicale.
Cum ai descoperit jazzul și ce te-a atras la acest gen muzical?
Îmi aduc aminte cu exactitate ziua în care mama a venit acasă cu un disc de vinil cu Ella Fitzgerald. Aveam probabil cinci ani și piesa mea preferată era „A tisket a tasket”, o reinterpretare a artistei după o piesă pentru copii. Mai apoi, am primit și alte discuri cu Ella Fitzgerald și am fost fascinată de felul în care ea improviza vocal. Am aflat mai târziu că acest tip de improvizație se numește „scat”.
Ce m-a atras cel mai mult la jazz este chiar libertatea de exprimare. Libertatea în ați descoperi propria voce și autenticitatea sunt componente definitorii în acest stil muzical. Acestea sunt elemente pe care le caut atât în muzică cât și în viață, în general.
Am avut șansa să colaborez cu mulți artiști extrem de talentați. În perioada în care locuiam și studiam în Olanda, am cântat cu diferiți artiști din Statele Unite, deoarece facultatea în care studiam avea un proiect de colaborare cu profesori din New York. Una dintre aceste colaborări a fost cea cu celebrul saxofonist, David Binney.
Tot în Olanda, am concertat cu Alex Simu și George Dimitriu, în cadrul unui eveniment al Ambasadei Române. Apoi la Londra, am colaborat cu artiști precum Kaya Thomas Dyke sau Jacob Collier. Sunt extrem de mândră și de colaborările cu muzicienii de pe albumul meu de debut. Aceștia sunt Yiorgos Bereris, Thodoris Ziarkas, Cem Evin, Billy Pod și Christos Stylianides.
Toate aceste colaborări m-au ajutat să cresc artistic și muzical. O să te surprindă ce îți spun acum, dar cred că cea mai importantă colaborare este cea cu bunica mea. Ea este una dintre acei interpreți care au învățat să cânte „după ureche”. Are o memorie prodigioasă. În repertoriul ei există câteva sute de cântece din cele care se cântau în satul tradițional de demult. Cântecele ei au inspirat un întreg album în care combin muzici tradiționale cu jazzul contemporan.
Dacă ar fi posibil să te reapuci de muzică, ai face tot canto sau ai alege alt instrument?
Eu am început prin a studia pianul clasic. Am studiat doisprezece ani la Liceul de Artă „Ion Vidu”. În paralel, am studiat canto, de la vârsta de șaisprezece ani. Cred că este foarte important pentru orice vocalist să studieze și un instrument. Dacă ar trebui să aleg un alt instrument, aș alege unul netemperat cu coarde, probabil vioară sau violoncel.
Dacă ai avea oportunitatea să colaborezi cu un artist în viață sau nu, care ar fi acesta?
Dacă aș putea să readuc la viață și să compun o piesă cu un muzician, acesta ar fi Billy Strayhorn.
Text și foto / video: Sarah Brânzei, Clasa a X-a, Liceul de Artă „Ion Vidu” Timișoara
Interviul este realizat în cadrul campaniei “Micii ziariști, în dialog cu marii oameni de cultură, pe www.stiripentrucopii.com Ediția a II-a”. Proiect cultural finanțat de Consiliul Județean Timiș.