MISTERELE LUMII, ISTORII NEELUCIDATE. Arheologii, pe urmele unui popor necunoscut. A trăit acum 4.000 de ani
În lume există o mulțime locuri ale căror secrete nu au fost elucidate nici până în zilele noastre. ȘTIRI PENTRU COPII vă vorbește azi, la rubrica MISTERELE LUMII, ISTORII NEELUCIDATE, despre civilizația „pierdută” din America de Sud.
Arheologii au descoperit dovezi care indică faptul că, acum 4.000 de ani, în zona muntelui din Venezuela trăia o civilizație necunoscută. Aceștia au descoperit pe un munte mai multe desene antice, care prezentau frunze, puncte și diferite figuri care ar fi făcut parte dintr-un ritual misterios. Cercetătorul principal, José Miguel Pérez – Gómez, a declarat pentru dailymail.com că studiile anterioare nu au găsit niciun semn de activitate umană în regiune, sugerând că arta a fost realizată de o civilizație necunoscută anterior.
Arta rupestră a fost descoperită în Parcul Național Canaima din statul Bolivar, care se întinde pe mai mult de 11.500 de mile. „Ceea ce vedem este o nouă cultură de vânători – culegători care probabil au ajuns în zona Parcului Național Canaima la sfârșitul Pleistocenului, care a durat între 2,5 milioane și 11.700 de ani în urmă”, a declarat Pérez – Gómez, potrivit sursei citate.
Unele desene, găsite în locuri greu accesibile
Unele dintre desene, cum ar fi cele care păreau să reprezinte o frunză, se află în zone greu accesibile. Membrii civilizației necunoscute încă foloseau ocru roșu, un pigment natural obținut din lut, cuarț și cretă măcinate, care avea o nuanță ușor portocalie. Potrivit studiului, e nevoie de mai multe cercetări pentru a înțelege semnificația din spatele desenelor.
„Comparațiile stilistice de până acum arată similitudini cu picturile rupestre din apropierea graniței cu Brazilia. Cu toate acestea, arta rupestră nou descoperită putea fi chiar mai veche”, mai spune cercetătorul José Miguel Pérez – Gómez. Acesta a mai spus că reprezentările ar putea fi legate de naștere, boală, natură sau vânătoare, dar locația a avut probabil o semnificație și o importanță în peisaj, la fel cum bisericile au o semnificație pentru oamenii de astăzi.