Bullyingul, prezent și la grădiniță. Care sunt semnele
O analiză de impact a proiectului „Să fim prieteni – Fără bullying – un program de prevenire a bullyingului” derulat de Salvați Copiii România scoate la iveală lucruri îngrijorătoare. Bullyingul este prezent și la grădiniță. Patru din cinci educatori trebuie să gestioneze situații de bullying la grupă.
Programul derulat de Salvați Copiii cu sprijinul Fundației OMV Petrom în 60 de grădinițe a contribuit la dezvoltarea psiho – emoțională a 8.821 de copii cu vârste între trei și șase ani din 60 de grădinițe din București și opt județe: Argeș, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov, Prahova și Teleorman. Peste 600 de cadre didactice au dobândit competențele necesare implementării metodologiei Free of bullying la clasă, iar peste 8.800 de părinți au fost informați cu privire la metode educaționale pozitive.
„Fenomenul de bullying este interiorizat puternic de copii. Mai ales la vârste fragede, când interacțiunile sociale funcționează ca plasă de siguranță. Este crucial să prevenim și să-i învățăm pe copii cum să fie empatici. Cum să rezolve situațiile de conflict fără a-l vulnerabiliza pe celălalt și cum să-și manifeste emoțiile pozitiv. Bullyingul este un fenomen grav. Și, atunci când apare la vârste fragede, consecințele lui vor fi dificil de corectat pe termen lung: izolarea, somatizările, lipsa de încredere. Programul propus de Salvați Copiii are impact dovedit în toate grădinițele cu care am lucrat. Indiferent de mediul social: 64% dintre specialiști au remarcat îmbunătățirea climatului educațional”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.
Semne ale copiilor care sunt victime ale bullyingului
Copiii mai mari pot explica și înțeleg mai bine ce presupune bullyingul. În cazul celor mai mici însă, părinții sunt cei care trebuie să fie atenți și să depisteze acest lucru. Copiii victime ale bullyingului au următoarele comportamente:
se îmbolnăvesc mai des decât cei care nu trec prin aceste experiențe;
nu doresc să participe la activitățile de grup de copii și deseori preferă să stea singuri;
nu vor să meargă la grădiniță.
70% dintre copiii preșcolari care au beneficiat de programul „Să fim prieteni – Fără bullying” au capacitatea de a-și exprima emoțiile și de a le gestiona într-un mod pozitiv (creștere de 12% față de evaluarea anterioară implementării programului). 83% dintre copii recurg la întrajutorare (creștere de 9%) și 88% dintre copii au tendința de a se raporta pozitiv la cei care sunt diferiți de ei (creștere de 9%). Referitor la atitudinea copiilor, 50% dintre specialiști constată reducerea comportamentelor agresive între copii.
De asemenea, 98% dintre specialiștii care au beneficiat de formare, mentorat și au lucrat cu metodologia Să fim prieteni – Fără bullying consideră că au dobândit instrumente pentru prevenirea bullyingului. 65% dintre ei spun că și-au îmbunătățit semnificativ colaborarea cu părinții. În plus, 36% dintre părinții implicați în program declară că gestionează mai bine conflictele între copii.