Locuri de poveste din România. Deși putem vizita locuri frumoase din afara țării, e important să știm că și la noi sunt o mulțime de obiective turistice, unele mai interesante decât altele. România e o țară fabuloasă, cu toate formele de relief, care merită să fie descoperită. De aceea, continuăm rubrica noastră despre locuri de poveste din România cu Piatra lui Lucaci. Copii, dați-le idei părinților!
În județul Cluj, între comunele Râșca, Mărișel și Gilău, se regăsește lacul de acumulare Tarnița. Cea mai frumoasă priveliște poate fi observată de pe Piatra lui Lucaci, o formațiune stâncoasă din Munții Gilăului. Aceasta a devenit în ultimii ani un îndrăgit spațiu de relaxare și refugiu în natură, fiind vizitat atât de turiștii români, cât și de cei din străinătate.
„Traseul spre Piatra lui Lucaci este gândit sub forma unui circuit de aprox. 10.5 km, urmând marcajul punct roșu (parțial și bandă albastră). Celebritatea traseului care oferă o priveliște atât de minunată asupra lacului Tarnița poate veni și cu o oarecare subestimare a acestuia. Fără a presupune dificultăți tehnice deosebite, traseul durează, în total, aproximativ 4-5 ore, la o diferență de nivel de peste 600 de metri”, informează Consiliul Județean Cluj, prin intermediul platformei clujtourism.ro. Având în vedere că toată excursia durează ore bune, nu uita să îți iei apă și mâncare. Pe traseu nu există surse de apă potabilă, iar hidratarea este importantă.
Cum ajungi la Piatra lui Lucaci și de ce trebuie să ții cont
Circuitul spre Piatra lui Lucaci începe de la Barajul Tarnița, acolo unde pot fi lăsate mașinile. Apoi, tot ce trebuie să faci este să urmezi punctul roșu pe un drum forestier, pe lângă case de vacanțe și pe lângă baza Salvamont. Apoi, după aproximativ 20 de minute de mers lejer, într-o curbă mai largă, poți opta pentru una dintre cele două variante:
Continuare pe lângă lac: poți alege să continui circuitul urmând întâi (la dus) poteca de pe marginea lacului. În curbă, cobori în stânga, prin pădure, urmând temporar marcajul bandă albastră. După aproximativ 2 ore, săgețile roșii îți indică urcușul final. Mai abruptă și provocatoare, această ultimă bucată din traseu îți va solicita puțin voința și condiția fizică. În scurt timp, însă, ajungi la Piatra lui Lucaci. De acolo poți admira în liniște atât lacul Tarnița, cât și Golful Râșca, pădurile și munții Ijar și Fărcașu, alți pinteni stâncoși din împrejurimi. La întoarcere, traseul continuă de la Piatra lui Lucaci spre nord (puțin urcuș), până la „Părul lui Iancu”. De aici trebuie să cotești înapoi spre dreapta, pentru a coborî pe drumul forestier;
Continuare pe drumul forestier: în curba inițială, de care spuneam mai devreme, contină pe drumul forestier, urmând punctul roșu. Traseul te va scoate la Părul lui Iancu, unde poți face un scurt popas, iar de acolo cobori spre Piatra lui Lucaci. La întoarcere, continui coborârea spre poteca ce ține marginea lacului. Această coborâre poate fi destul de provocatoare pentru turiștii mai puțin experimentați.