Familiile, invitate la Festivalul Înghețatei bune. Cum puteți face o faptă bună
În 28, 29 și 30 iunie timișorenii, atât cei mici, cât și cei mari, sunt invitați la Festivalul Înghețatei bune, găzduit de Muzeul Satului Bănățean. Evenimentul este potrivit pentru întreaga familie, copiilor fiindu-le pregătite mai multe activități distractive. În plus, încă de la intrare participanții fac o faptă bună.
Festivalul Înghețatei bune este organizat de Asociația Inima îți Vorbește, iar banii obținuți în cele trei zile vor fi folosiți pentru vindeca trauma de abuz a copiilor iubibili din asociație. Pentru a afla mai multe despre eveniment, ȘTIRI PENTRU COPII a luat legătura cu Angela Drăghia, președintele Asociației Inima îți Vorbește. De la ea am aflat că, pe lângă înghețată bună, familiile sunt așteptate și cu mâncare și muzică bună, ateliere, concursuri, o tombolă și multe surprize.
„Festivalul Înghețatei este o inițiativă a unei asociații din București, Telios Garden, care a făcut acest festival cu câțiva ani în urmă și l-a repetat în weekendul care tocmai a trecut. Am spus „da” acestui proiect frumos, acestei inițiative frumoase, din două motive. Unul, pentru că ne place foarte mult înghețata și este desertul preferat al tuturor celor mici, cât și celor mari, și doi, pentru că ne dorim să facem fapte bune, să devenim mai vizibili, să fim mai mult în atenția unor instituții publice, private, companii, multinaționale etc, care să se mobilizeze oarecum și să facă parte împreună cu noi dintr-o societate activă, implicată, conștientă.
Vrem să transmitem tuturor celor care vin la festival că înghețata, care este desertul preferat al tuturor copiilor, și nu numai, și faptele bune merg mână-n mână și generează fericire. Le pregătim un festival frumos, distractiv, cu gust nobil, în care mâncăm înghețată și ajutăm copiii iubibili din Asociația Inima îți Vorbește să vindece trauma de abuz”, ne-a povestit Angela Drăghia.
Participanții, așteptați cu multe sortimente de înghețată și nu numai
Pe lângă multe sortimente de înghețată, participanții la festival se vor putea bucura și de „Ceaunul fermecat”, a căror porții de mâncare se vor da tot pe bază de donație. „La festivalul nostru și-au anunțat participarea în jur de cinci standuri de înghețată. Mai puține decât ne-am fi așteptat, dar din păcate n-a fost ușor. A fost o provocare să organizăm acest festival cu buget zero, în care am cerut cumva sau am vrut să ajungem în atenția cât mai multor oameni care să ne susțină acest proiect.
Vom petrece trei zile magice la Muzeul Satului, partenerul nostru principal căruia vrem să îi mulțumim pentru dorința de a se implica și de a pune muzeul la dispoziție în regim gratuit. Vom avea trei zile de degustări și experimente la finalul cărora din banii strânși vor fi ajutați copiii din cadrul Asociației Inima îți Vorbește să vindece trauma de abuz. Pe lângă cele cinci standuri de înghețată, unde vor fi diverse sortimente, începând de la cea cu diferite arome până la cea preparată în casă, artizanală, vom avea și standuri cu mâncare. Vom face un ceaun, pe care l-am intitulat „Ceaunul fermecat” și vom da porțile în regim de donație”, mai spune Angela Drăghia.
Tot în cadrul festivalului vor fi amenajate și mai multe colțuri fermecate cu standuri interactive. Colțul bucuriei, colțul sănătății, colțul educației, colțul inimii tale și colțul wellness, de relaxare.
Despre program și intrare
Intrarea la eveniment se face pe bază de donație minimă de 30 lei. Donațiile se pot face în contul Asociației Inima îți Vorbește (Cont LEI – Banca Transilvania RO49BTRLRONCRT0609339001), la fața locului sau pe platforma Eventim, aici. Festivalul Înghețatei bune își deschide porțile vineri, de la ora 14:00 la ora 22:00, iar sâmbătă și duminică timișorenii, și nu numai, sunt așteptați la voie bună între orele 10:00 – 22:00. Programul complet al evenimentului poate fi consultat în imaginea de mai jos.
„Sâmbătă și duminică, de la ora 18:00, avem cea mai așteptată activitate a noastră și cea mai cunoscută. E vorba de lansarea baloanelor cu vise la cer. Fiecare copil își pune un bilețel cu visul lui, umflăm acel balon cu heliu și împreună îl trimitem la cer. Scopul este acela de a reconecta copilul sau de a-l conecta mai mult cu aspirațiile lui, cu visurile lui și bineînțeles cu dorința de a crede în el.
Ne dorim ca acest festival să fie un festival al orașului Timișoara, un festival al timișorenilor implicați, care nu întorc capul și care văd și sunt conștienți de ce se întâmplă chiar sub ochii lor. Un festival al oamenilor care simt din inimă să doneze și să vină în întâmpinarea noastră să ajute copiii iubibili să vindece trauma de abuz și să devină adulți sănătoși în viitor. Vă așteptăm pe toți să ne bucurăm de desertul nostru preferat: înghețata”, încheie Angela Drăghia.