„Gesturi mici pentru practici mari”, un proiect care încurajează reciclarea
Carrefour România, în parteneriat cu Asociația InspirAction, anunță lansarea cele de-a doua ediții a proiectului „Gesturi mici pentru practici mari”. Acesta promovează economia circulară și energia regenerabilă în cadrul instituțiilor de învățământ, încurajând reciclarea și educația pentru sustenabilitate.
Prima componentă a programului constă în sesiuni educaționale despre reciclare pe care profesorii voluntari le susțin în școlile participante în program. Cea de-a doua componentă este reprezentată de concursul de reciclare a recipientelor de plastic, sticlă și metal marcate cu sigla SGR. Elevii, profesorii, comunitatea locală și oricine dorește să susțină școlile au oportunitatea de a recicla aceste recipiente în magazinele Carrefour. Cantitățile înscrise pe bonurile eliberate de automate vor fi înregistrate apoi în aplicația mobilă Carrefour România și donate către una dintre școlile participante.
Tot din aplicația mobilă Carrefour utilizatorii pot dona și puncte Act for Good. Unitățile de învățământ cu cel mai mare număr de donații vor fi premiate cu sisteme performante de panouri fotovoltaice. Acest mod inovator de implicare asigură transparență și interacțiune comunitară, permițând utilizatorilor să urmărească în timp real contribuțiile lor la eforturile de reciclare ale școlilor.
„Proiectul «Gesturi mici pentru practici mari» reflectă implicarea noastră activă în comunitate și angajamentul nostru față de educație. În Carrefour, considerăm că investiția în educație este cheia pentru construirea unui viitor mai bun pentru toți. De aceea suntem hotărâți să inspirăm schimbări pozitive. Să contribuim la dezvoltarea unui mediu educațional mai bun. Și să fim un partener de încredere pentru comunitatea noastră”, a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.
18 școli înscrise în competiție
Concursul a început pe 17 iunie și se va încheia pe 30 septembrie 2024. La competiție participă 18 școli din zece județe, selectate după o etapă riguroasă de verificări tehnice. Prima etapă a concursului se desfășoară până în 31 iulie 2024, iar primele șapte școli din clasament vor fi echipate cu sisteme de panouri fotovoltaice eficiente. Restul școlilor înscrise rămân în competiție. Apoi, la finalul lunii septembrie, următoarele șapte școli din fruntea clasamentului vor beneficia de panouri fotovoltaice.
Sistemele fotovoltaice instalate în școli vor avea un impact semnificativ. Nu doar asupra reducerii amprentei de carbon a unității de învățământ și educației elevilor, ci și asupra reducerii costurilor cu facturile de energie electrică ale școlilor. O parte dintre aceste economii vor fi realocate către alte inițiative și sesiuni educaționale pentru elevi, pe teme de sustenabilitate.