Majoritatea tinerilor din România vor să învețe mai mult
Sistemul de învățământ nu-i mai mulțumește pe tinerii din țară. Majoritatea tinerilor din România vor să învețe mai mult decât ce le oferă școala sau facultatea. Concret, ar vrea să aibă parte de programe de învățare bazate pe exemple practice, exerciții și scenarii reale de viață.
Tinerii români cu vârste între 16 și 24 de ani vor să urmeze programe de învățare diferite de curricula tradițională. Programe care să îi ajute să își descopere talentele și să îi pregătească pentru reușită. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de UP Generation, singurul program de mentorat pentru tineri care antrenează abilitățile profesionale și de viață, în colaborare cu agenția de cercetare de piață MKOR.
Dezvoltarea personală și pregătirea pentru viața profesională reprezintă o preocupare majoră pentru tinerii români. Aproape toți (95%) au identificat deja ariile pe care vor să le îmbunătățească. În top trei preferințe sunt: educația financiară (37%), vorbitul în public (36%) și marketingul și comunicarea (28%). Topul este completat de domenii mai orientate spre business, precum leadership și management (25%) sau educație antreprenorială (22%). Tehnologia și inovația atrag, de asemenea, un sfert dintre respondenți.
În plus, există particularități în funcție de caracteristicile demografice, prevalente fiind genul și etapa de viață în care se află respondenții, ceea ce reflectă nevoia de învățare adaptată nevoilor specifice. De exemplu, adolescenții își doresc cel mai mult să se poată exprima liber în public, în timp ce pentru studenți și cei care deja se află la primul job, educația financiară devine o prioritate peste media generală. În același timp, tinerele sunt mai atrase de dezvoltarea empatiei și a inteligenței emoționale (24%), spre deosebire de băieți, care au o apetență mai crescută pentru zona tech (30%), inclusiv AI. De asemenea, vânzările și negocierea sunt domenii preferate de băieți.
Ce nevoi au tinerii
Pentru a se simți împliniți, 14% dintre tineri spun că își doresc stabilitate financiară, iar 12% vor să se axeze pe învățare și educație. Un procent similar caută o schimbare în viața profesională. De la a găsi un loc de muncă sau a-l schimba pe cel actual, până la a câștiga mai mult sau a se bucura de mai multă flexibilitate. Îmbunătățirea abilităților sociale și emoționale, precum și creșterea încrederii în sine ar aduce împlinirea pentru 6% dintre tinerii chestionați. Nu în ultimul rând, tinerii apreciază accesul la mentori care să îi ghideze în dezvoltarea profesională și personală, mai arată studiul.
„Din păcate, școala nu pregătește copiii și tinerii pentru viață. Nici personal, nici profesional. Tinerii nu sunt învățați să gândească critic, cu propria minte. Să formuleze întrebări. Să caute informații. Să găsească soluții și alternative la situațiile cu care se confruntă. Angajatorii își doresc oameni capabili să gândească independent, dar sistemul educațional nu dezvoltă aceste competențe. Adolescenții și tinerii se simt debusolați și copleșiți pentru că nu reușesc să-și găsească o traiectorie în viață în acord cu aspirațiile și abilitățile lor. Orientarea educațională și vocațională este realizată superficial, fiind chiar inexistentă în multe contexte. Iar unui consilier vocațional din școli îi revin în grijă prea mulți elevi (peste 1000).
Studiul pe care l-am realizat arată nevoia majoră și interesul tinerilor de a îmbunătăți abilități care nu le sunt predate nici la școală, nici la facultate. Și mai ales abilități socio-umane esențiale în câmpul muncii. Cum ar fi colaborarea, comunicarea, adaptabilitatea și gestionarea emoțiilor, reziliența”, declară Monica Florea, CEO și fondator UP Generation, antreprenor cu 25 de ani de experiență de business.