Copiii ajută copii. Elevii de la Colegiul Național C. D. Loga au strâns mii de euro pentru cei bolnavi
Copiii ajută copii. Elevii de la Colegiul Național C. D Loga din Timișoara au organizat un eveniment caritabil care a avut un real succes. În urma proiectului „Logani pentru viață” s-au strâns 35.000 lei, adică 7.000 euro, iar banii vor ajunge la copiii internați la Spitalul „Louis Țurcanu”. Cu ei se va achiziționa aparatură pentru monitorizarea funcțiilor vitale.
Proiectul Logani pentru viață, realizat în totalitate de elevi, a avut două componente: o expoziție cu vânzare, găzduită de galeria „Logani pentru viață”, din cadrul Colegiului Național C. D. Loga, și un spectacol de teatru numit „Ora Londrei”. Acesta s-a jucat sâmbătă, în 1 iunie, în fața unui public care a umplut până la refuz sala mare a Teatrului Național Timișoara.
„Spectacolul „Ora Londrei” din cadrul proiectului caritabil „Logani pentru viață” a depășit toate așteptările. Cu un scenariu original, scris de David Seko, elev în clasa a XII-a SS, interpretat de copii, s-a adresat tuturor categoriilor de vârstă. Mai ales copilului din noi. Ne-au purtat prin toată gama de emoții. Ne-au atins cele mai profunde și ascunse sentimente, vorbindu-ne despre relațiile cu părinții, despre vise împlinite și neîmplinite, despre traume. Despre atât de multe încât simt că nu le pot cuprinde!
Într-o liniște absolută (publicul alcătuit în cea mai mare parte din elevi), în sala mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu”, acești tineri fabuloși au reușit ceea ce, de multe ori, nu reușesc profesioniștii! Sclipirea de geniu a celor doi profesori coordonatori, Simona Goșa (teatru) și Otniel Truică (muzică), profesori care au reușit să coaguleze o echipă fantastică și să îi ajute pe tinerii noștri să își atingă potențialul, totul cu mii de ore de muncă voluntară, a dus la succesul incontestabil al acestui proiect”, spune Violeta Bontilă, director al Colegiului Național C. D. Loga Timișoara.
Un cadou de despărțire
David Seko, elevul care a scris scenariul, spune că se bucură de faptul că totul a ieșit așa cum și-au dorit și își dorește ca oamenii să rămână cu mesajul transmis. Spectacolul a fost un cadou de despărțire pentru liceu.
„A fost o seară extraordinară. Spectacolul a ieșit exact așa cum ne-am dorit. Cred că și mai bine. Dincolo de aplauze și de felicitări, oarecum inevitabile într-o familie așa unită cum este Loga, speranța mea este că publicul a rămas și cu ceva în plus, că mesajul a rezonat, cel puțin în parte. Dorința mea este ca oamenii să se gândească la responsabilitatea imensă pe care o poartă creșterea unui copil. Și la consecințele distrugătoare pe care lipsa de comunicare și iubirea greșit înțeleasă le pot avea.
În plus, e important că reprezentații mediului didactic au putut să vadă cât talent și câtă dedicare există în copii pe lângă programă. Pe lângă teme și meditații, poate chiar în ciuda lor. Mulțumesc direcțiunii, profesorilor implicați și, în primul rând, extraordinarilor colegi cu care am lucrat. Acesta a fost cadoul meu de despărțire pentru liceu. Mă despart cu speranța că am schimbat ceva în bine”, spune David Seko.