Tururi ghidate, ateliere culinare și de observare a biodiversității naturale. Unde au loc
La finalul lunii mai Comunitatea de grădinari Grădinescu – Greenfeel Timișoara, împreună cu Asociația de Părinți în Dialog, dă startul programului „Culturi durabile, pentru orașe sustenabile”. Elevii au parte de tururi ghidate, ateliere culinare și de observare a biodiversității, dar nu numai.
Activitățile din cadrul proiectului se vor desfășura în cartierul Ronaț din Timișoara, la Grădinescu – GreenFeel. Participanții vor avea ocazia să participe și la ateliere de îngrijire a stupilor, ateliere de entomologie, dar și de ecologie a iazului. „Continuăm colaborarea cu apicultorii eco locali pentru susținerea unor ateliere de îngrijire a stupilor, stors și degustare de miere și crearea unui mediu propice pentru o miere cat mai curată. Pentru o abordare mai prietenoasă a lumii insectelor vom organiza doua ateliere de entomologie împreună cu un specialist entomolog. Vom identifica diverse specii de insecte cu care se confruntă grădinarii și vom găsi soluții de echilibru între benefic și dăunător în ecologia grădinii.
Nu vor lipsi atelierele culinare în parteneriat cu bucătari din comunitatea locală care să promoveze conceptul de hrană sănătoasă cu rețete pe baza de ingrediente locale și ecologice, după modelul „From farm to fork: buy local”. Un biolog specializat în medii acvatice va susține două ateliere de ecologie a iazului de la Grădinescu – GreenFeel, prezentând relațiile de interdependență între plantele și animalele acvatice. Atelierele se vor desfășura nocturn și diurn cu dezbateri, observații și plantare de plante acvatice”, transmit organizatorii.
Grădina din cadrul Babel Școală + Liceu se extinde
Pentru a le oferi copiilor context de învățare despre importanța grădinilor urbane, a biodiversității și a integrării în natură, grădina din cadrul Babel Școală + Liceu se va extinde. Proiectul se va desfășura pe o perioada de 5 luni, prin metode ecologice, promovând conceptul de permacultură.
Permacultura, cunoscută și ca agricultură permanentă sau cultură permanentă, este o metodă de proiectare și design a unui ecosistem agricultural productiv care imită ecosistemele naturale prin reziliență, diversitate și stabilitate. Pentru mai multe informații despre evenimentele care se vor desfășura în acest sezon la grădinile comunitare din Ronaț, vizitați pagina de Facebook Grădinescu Timișoara – GreenFeel și pagina web a grădinii greenfeel.ro. În curând va fi publicat programul complet de ateliere și tururi.