Concurs de creație grafică cu tema „Educația juridică” pentru elevi și studenți
Ești elev sau student din România sau Republica Moldova? Înscrie-te și tu la concursul de creație grafică! Tema acestuia este „Educația juridică”.
Concursul este organizat de Ministerul Justiției în colaborare cu Ministerul Educației, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunea Națională a Barourilor din România!
Secțiuni
realizarea unui afiș care să ilustreze tema educației juridice;
realizarea unui simbol grafic (logo) consacrat educației juridice.
Un participant se poate înscrie cu o singură lucrare la una sau la ambele secțiuni. Lucrările se pot transmite prin e-mail la adresa edu@just.ro până pe data de 27 mai 2024. Rezultatul concursului va fi anunțat la data de 10 iunie 2024. Declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi cesiunea drepturilor patrimoniale de autor se poate descă rca aici.
Protocolul de colaborare privind educația juridică în școli și universități 2022 – 2025
Ministerul Justiției a încheiat, la 23.11.2022, un nou protocol de colaborare cu Ministerul Educației, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație şi Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunea Națională a Barourilor din România care are drept scop promovarea educației juridice la toate nivelurile de învățământ (primar, secundar, liceal și universitar), într-o manieră adaptată puterii de înțelegere a fiecărui participant.
Se urmărește astfel valorificarea experienței dobândite pe parcursul implementării protocolului anterior, încheiat în anul 2017, elementele de noutate fiind prezentarea temelor de educație juridică și în mediul universitar, precum și includerea în obiectul protocolului nu numai a elevilor și studenților, ci și a cadrelor didactice.
Reprezentanții tuturor profesiilor juridice (magistrați, avocați, notari publici, executori judecătorești, mediatori, practicieni în insolvență, consilieri juridici, grefieri, alți practicieni ai dreptului) precum și reprezentanții societății civile, cu studii în domeniul juridic, și reprezentanții personalului didactic universitar, care doresc să se implice în activitățile privitoare la promovarea educației juridice, pot completa declarația de aderare prevăzută în Anexa II, document care va fi transmis la adresa de e-mail edu@just.ro.