De ce este așa de importantă Gala Met pentru lumea artei. Imagini de la evenimentul anului
În fiecare an, în prima zi de luni din luna mai, are loc cel mai așteptat moment de fashion. Gala Met 2024 a avut loc în 6 mai, la Muzeul Metropolitan de Artă din New York, iar codul vestimentar impus invitaților a fost „Le Jardin du temps” (Grădina Timpului). De asemenea, cu această ocazie a fost celebrată și noua expoziție „Sleeping Beauties: Reawakening Fashion” (Frumuseți adormite).
Met Gala, care este la bază un eveniment de strângere de fonduri, a fost ideea lui Eleanor Lambert, cea care a fondat și „Săptămâna Presei Modei” în 1943, precursoarea Săptămânii Modei din New York. La început, evenimentul reprezenta o adunare a profesioniștilor din domeniul modei din New York și era considerată petrecerea anului, lucru care nu s-a schimbat între timp. Ceea ce s-a schimbat cu adevărat este costul unui bilet. În 1948 un bilet costa în jur de echivalentul a 50 euro, iar azi participanții plătesc mii de euro. De asemenea, evenimentul Met Gala nu a fost găzduit dintotdeauna de Muzeul Metropolitan de Artă din New York. Înainte, el avea loc în locații de elită, cum ar fi Rainbow Room și Waldorf Astoria.
Cum s-au prezentat vedetele la Met Gala
Ținând cont de tema evenimentului, majoritatea vedetelor au purtat ținute inspirate din flori, petale, ramuri sau frunze. Sunt însă câteva vedete care s-au lăsat inspirate de istorie și povești. Unul din cele mai spectaculoase look-uri ale serii a fost cel al lui Demi Moore. Rochia de catifea a actriței, creată de Harris Reed, a fost împodobită cu bujori roz uriași. Potrivit bbc.com, designerul a declarat că rochia a necesitat mai mult de 5.000 de ore pentru a fi realizată.
Cântăreața Lana Del Rey a avut, de asemenea, o ținută spectaculoasă. Ea a purtat o rochie cu corset din mătase, iar în păr a folosit ramuri naturale. Cardi B nu pare să fi respectat tema, însă a întors privirile cu rochia sa foarte voluminoasă. Senzație a făcut și Zendaya, care a purtat o rochie de albastru regal și verde smarald, cu ornamente care păreau inspirate de pomii fructiferi. La aproximativ două ore după ce a pășit pentru prima dată pe covor, ea s-a întors. Cu un nou machiaj, o nouă rochie și o cu totul altă vibrație. Zendaya a reapărut purtând o rochie neagră, o piesă din 1996 din epoca Givenchy a lui John Galliano, asortată cu un întreg buchet de flori pe cap.