Maratonul Inimii, un eveniment ce combină sportul cu turismul
Asociația Visit Timiș, împreună cu Smartfit, anunță prima ediție a crosului Maratonul Inimii. Evenimentul, care va avea loc în 2 iunie, la Buziaș, combină sportul cu faptele caritabile și promovarea turismului local într-un mod unic și valoros.
Cei care aleg să participe la Maratonul Inimii au oportunitatea de a aduce un aport semnificativ în două direcții esențiale. Pe de-o parte îmbunătățirea vieții copiilor cu probleme cardiace, iar pe de altă parte dezvoltarea turismului în zona Buziașului. Derulat de către Asociația Visit Timiș în cadrul proiectului „Drumul Vinului – Buziaș”, evenimentul demonstrează importanța implicării și cooperării dintre organizații și comunități pentru a avea un impact pozitiv asupra vieții oamenilor și asupra dezvoltării locale.
„Maratonul Inimii – Drumul Vinului reprezintă un prilej de a aduce comunitatea împreună într-un spirit de solidaritate și generozitate, promovând în același timp valorile sportului și frumusețile turistice ale zonei Buziașului. Este o oportunitate unică de a face o difereță în viețile celor care au nevoie de sprijin. Și de a contribui la dezvoltarea durabilă a acestei regiuni. Prin aceste eforturi unite, fiecare participant și susținător poate juca un rol esențial în susținerea unei cauze nobile și în construirea unui viitor mai bun pentru toți”, transmit organizatorii.
Probele evenimentului
Maratonul Inimii, eveniment la care ȘTIRI PENTRU COPII este partener media, constă în patru probe propriu – zise, din care una destinată special minorilor:
Cursa strugurilor 600 m traseu fără diferență de nivel, doar asfalt: șase – 13 ani. Participare gratuită / cursă necronometrată electronic;
Micul Shiraz – 3 km traseu fără diferență de nivel, doar asfalt. Participare gratuită / cursă necronometrată electronic;
Cabernet – 10 km, teren mixt, asfalt și poteci, diferență de nivel 140m. Taxă de participare 50 RON / cursă cronometrată electronic;
Drumul vinului – 16,5 km, teren mixt, asfalt și poteci, diferență de nivel 324m. Taxă de participare 80RON / cursă cronometrată electronic.
Participanții vor primi un rucsac, tricouri tematice și un termos pentru apă. De asemenea, cei care reușesc să termine cursele vor fi recompensați cu o medalie. „Suntem doar la prima ediție, dar Maratonul Inimii este un proiect ambițios care dorește să crească și să devină un simbol al comunității”, mai transmit organizatorii. Înscrierile se fac online, aici.