Adolescenții își lărgesc orizonturile cinematografice. F – SIDES lansează un nou sezon de filme
Luna aceasta F – SIDES, platforma feministă de film și discuții, lansează al cincilea sezon. Adolescenții își lărgesc orizonturile cinematografice urmărind filmele din cadrul sezonului numit „Feelings.zip – O arhivă feministă a sentimentelor”.
Proiectul are două secțiuni: una dedicată adolescenților, iar cealaltă dedicată publicului în general. Programul dedicat adolescenților, F-SIDES Chapters, va construi o comunitate de liceeni care parcurg o curriculă educațională despre feminism ilustrat prin film și se conectează la valori europene.
„Al cincilea sezon F-SIDES este ghidat de capacitatea esențială a filmelor de a genera emoții. Atât cele asumate de cineaste în anumite contexte culturale, prin genurile, subiectele și esteticile abordate, cât și cele latente, marginale sau contradictorii, care apar la întâlnirea cu prezentul. Programul abordează fiecare film ca pe o arhivă de trăiri și sentimente care așteaptă să fie deschisă și declinată prin sensibilitățile fiecăreia / fiecăruia dintre noi în parte. „Feelings.zip” invită astfel la redescoperirea unor filme și ambiții uitate. Un mod de a privi înapoi în trecut și a permite trecutului să ne privească”, spune Georgiana Vrăjitoru, curatoare.
Strange Days, primul film al sezonului
Noul sezon al F – SIDES, care se desfășoară din aprilie până în octombrie, își propune să promoveze egalitatea de gen prin intermediul filmului. Totodată, urmărește să aducă în prim – plan munca regizoarelor care au avut prea puțină expunere. Primul film este Strange Days (1995), regizat de Kathryn Bigelow. Proiecția sa va avea loc la Timișoara, la Cinema Victoria, în 28 aprilie, începând cu ora 19:30. Bilete pentru primul film și abonamentele pe întreg sezonul sunt disponibile pe platforma de ticketing online Eventbook.
Proiecțiile a șase dintre filme vor fi însoțite de discuții participative, numite Deep Dive, care pun în dialog publicul cu experți invitați, prin metode de facilitare și instrumente digitale. Programul cineclubului este întregit de secțiunea „Premiere”, în care sunt prezentate trei titluri din 2023 – 2024 care au avut un circuit festivalier bogat și care sunt redate în premieră românească.
Dicționar
Cineast: specialist în tehnica sau în arta cinematografică, persoană care realizează filme;
Latent: care există, dar nu se manifestă în exterior, putând izbucni oricând.