Cum și în ce condiții se acordă bani pentru „Săptămâna verde”. Proiectul, în consultare publică
Ligia Deca, ministrul Educației, a anunțat punerea în dezbatere publică a metodologiei care stabilește cum și în ce condiții se acordă bani pentru activitățile desfășurate în programul „Săptămâna verde”. Documentul vizează anii 2024 și 2025, iar finanțarea vine din partea Fondului pentru Mediu.
Unitățile de învățământ care vor să primească finanțare pentru a desfășura activități vor trebui să se înscrie la inspectoratele școlare. „Conform proiectului lansat în consultare, înscrierea școlilor se poate face din mai până în septembrie 2024. Metodologia stabilește, de asemenea, condițiile de participare, activitățile eligibile, precum și calendarul tuturor activităților. Se pot înscrie, pentru a primi finanțare, toate unitățile de învățământ de stat preșcolar, primar, gimnazial sau liceal”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Ligia Deca.
Unitățile de învățământ sunt încurajate să proiecteze, inițieze și desfășoare activități adaptate nevoilor preșcolarilor / elevilor, familiilor acestora și climatului școlar. Ele trebuie să fie bazate pe implicarea activă a elevilor, pe cooperare și crearea unui spațiu de învățare adecvat pentru fiecare. De asemenea, o componentă importantă este implicarea părinților în activitățile școlii, alături de alți parteneri sau reprezentanți ai comunității locale. Activitățile pot fi organizate exclusiv în timpul programului „Săptămâna verde”. Totuși, achizițiile se pot face și în afara perioadei. Bugetul total alocat pentru anii 2024 și 2025 este 100.000.000 lei. Bugetul pe județ este diferențiat în funcție de numărul antepreșcolarilor, preșcolarilor, elevilor înscriși la unitățile de învățământ din județ / municipiul București.
Ce activități pot fi finanțate
Potrivit metodologiei, activitățile eligibile în cadrul proiectului sunt următoarele:
participarea la excursii în domeniul educației pentru mediu și schimbări climatice (transport, cazare și masă, dacă este cazul, intrare la grădini botanice / în parcuri naționale, muzee, bilete la evenimente sau la cinema – filme documentare etc.). Inclusiv deplasări pentru cercetare în teren (rezervații, site-uri de importanță comunitară – plante / animale ocrotite);
amenajarea spațiului verde al școlii / amenajarea de mini-grădini botanice sau mini-sere / amenajarea de grădini suspendate / pe acoperișul școlii sau al clădirilor conexe (mobilier de grădină din materiale reciclate / reciclabile sau recuperate, material săditor, pământ, fertilizant, unelte, mănuși, folie plastic și de mulcire, ierbicid, pietriș, scoarță de copac, gărdulețe, vopsea ecologică, var etc.);
acțiuni de ecologizare, colectare de deșeuri (mănuși, saci, unelte etc.)
amenajarea unui „colț verde” în interiorul școlii (mobilă din materiale reciclate sau recuperate, unelte, pufuri și perne, plante în ghiveci, diverse resurse ludice și educative pe tema educației pentru mediu și schimbări climatice etc.);
participarea la competiții locale, județene sau naționale de ecologie / protecția mediului / educație pentru mediu (consumabile pentru realizare de materiale și proiecte de mediu conform regulamentelor, transport, cazare și masă participanți, dacă nu sunt asigurate de organizatori);
organizarea de mini-tabere urbane de educație pentru mediu și schimbări climatice (stand-uri, kituri, materiale reciclabile și reciclate pentru ateliere de crafting, plată formatori / animatori, alimente și băuturi pentru participanți, materiale promoționale din materiale reciclate etc.);
participarea și organizarea de schimburi de experiență cu alte școli din comunitate sau din țară, în domeniul educației pentru mediu și schimbări climatice;
participarea profesorilor la cursuri de formare în domeniul educației pentru mediu și schimbări climatice, urmate de aplicarea noilor cunoștințe și abilități la clasă;