COMORILE MUZEELOR. Cele două pistoale ale ultimului pașă de Timișoara
Din colecția Muzeului Național al Banatului astăzi vă prezentăm cele două pistoale cu cremene atribuite ultimului pașă de Timișoara. El era comandantul otoman care a semnat actul capitulării în octombrie 1716 şi a predat astfel cetatea în mâinile habsburgilor.
Nici unul dintre obiectele Muzeului Banatului nu a născut atât de multe controverse precum cele două pistoale atribuite ultimului comandant otoman al cetăţii Timişoara.
Cui au aparținut pistoalele
În ianuarie 1903, fostul jurist al Societăţii Muzeale de Istorie şi Arheologie din Timișoara a donat o pereche de pistoale cu cremene. Despre acele arme el spunea că ar fi aparținut ultimului pașă de Timișoara, cel care a predat orașul în mâinile habsburgilor în octombrie 1716.
În registrul de inventar al muzeului custodele de atunci nota: „cele două pistoale sunt bogat decorate și, foarte probabil, au aparținut unei personalități ale epocii”. Totuși, donatorul nu a putut demonstra apartenența celor două pistoale. Deci, încă din 1903, existau anumite semne de întrebare vis-a-vis de autenticitatea armelor.
Expertizarea pistoalelor
Pistoalele sunt de fabricație nord italiană, fiind redecorate în Balcani, undeva în prima jumătate al secolului al XIX-lea. În anul 2012 ele au fost expertizate de către specialiștii Muzeului Militar din Belgrad. Expertiza a demonstrat că piesele sunt mult mai târzii față de ceea ce se credea inițial. Ele au fost realizate la 100 de ani după 1716, deci nu au nici o legătură cu ultimul pașă.
Există două posibilități de luat în calcul în ceea ce privește originea pistoalelor. În prima variantă, s-ar putea să fi fost făcute în nordul Italiei, în zona Brescia, la cumpăna secolelor XVIII și XIX.
A doua posibilitate este că au fost făcute direct în Balcani, într-un atelier kosovar, în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
În concluzie, aceste arme bogat decorate au aparținut cu siguranță unei personalități sau chiar unui demnitar otoman de grad înalt, însă nu ultimului pașă de Timișoara.
Descrierea pistolului cu cremene
Un pistol cu cremene are mai multe componente. În primul rând, este țeava din oțel care, la rândul ei, are 3 părți: gura țevii, tunetul și culata, partea din spate.
Apoi urmează mecanismul de dare a focului format din platină (plăcuța din aprtea de jos), amnarul, tigăița (jos, unde se așează praful de pușcă). În partea cealaltă este cocoșul portcremene (în cleștii de sus se prindea cremenea și ea dădea focul).
În partea cealată, de obicei, exista contracremenea, dar la aceste piese lipsește.
Partea din lemn este formată din uluc, de sub țeavă, și mâner, în partea din spate. Mânerul are la talpă un bulb masiv de metal care este fixat cu un bumb realizat în aceeași manieră.
Pe partea interioară a mânerului este încrustată cu argint sabia zuficar, simbolul armurierilor din Pecs, Kosovo de astăzi.
Mecanismul de declanșare este format din trăgaci și garda trăgaciului. Țeava este fixată pe uluc cu două inele de ranforsare.
Dicționar:
ranforsare: întărire a unei piese sau a unei construcții metalice cu ajutorul unor bare
Cea mai mare agenție de fotojurnalism din lume, expoziție la Timișoara