CODRU Festival alături de Centrul Cultural Subcarpați aduc muzica mai aproape de natură
Anul 2024 vine cu un concept nou CODRU. Un festival de plantare care reunește și mai mult muzica cu natura. Între 20-21 aprilie, în comuna Șag, județul Timiș, va avea loc o nouă sesiune de plantare. Tot atunci iubitorii muzicii se vor bucura de două zile de concerte aduse de Centrul Cultural Subcarpați. În această sesiune vor fi plantați 15000 de copaci.
Oxigen – Planting Festival nu este doar un eveniment, ci o ocazie de a îmbrățișa darurile generoase ale naturii și de a celebra diversitatea artistică. Vor fi amenjate două scene pe care vor urca în cele două zile: Subcarpați, Ioana Milculescu, Floare de Maidan, CRED CA SUNT EXTRATERESTRU, TUMBE și mulți alții.
„Anul acesta venim cu un concept inovator împreună cu partenerii noștri de la Centrul Cultural Subcarpați de care să se bucure întreaga comunitate. Ne dorim, pe lângă muzică, să întinerim pădurea. Să aducem și oamenii mai aproape de misiunea noastră de protejare a naturii”, a declarat Victor Balaniuc, General Manager CODRU Festival.
Activități pentru cei mici
Participanții vor avea ocazia să se înscrie și la ateliere de muzică organizate. O surpriză aparte vor avea iubitorii sunetul autentic al cavalului românesc. Aceștia vor avea ocazia să afle tainele lui chiar de la reprezentanții Centrului Cultural Subcarpați. În cadrul evenimentului va fi amenjată și o zonă de relaxare, cu food&drinks pentru adulți, dar și multe activități care să îi bucure pe cei mici. Ei se vor distra în zonă special amenajată pentru ei numită CODRU Carnival.
Până acum Asociația CODRU Festival a organizat patru sesiuni de plantare. Natura a devenit mai verde și mai bogată cu 30 de mii de copaci. În 2019 și 2022, au avut loc sesiuni de ecologizare la Pădurea Bistra, locul care a devenit casa și scena CODRU Festival. Anul trecut s-a extins și în alte locuri din județul Timiș, unde a fost nevoie de ecologizare și împădurire. Înscrierile se pot face aici: https://forms.gle/bMmDbrHzWazHDijM7.