„Arta înseamnă pace” – mesajul lui Jon Fosse de Ziua Mondială a Teatrului
De 63 de ani, de Ziua Mondială a Teatrului, un artist relevant al lumii este invitat să împărtășească omenirii câteva dintre gândurile sale privind rolul și misiunea teatrului. Mesajul său este tradus în peste 20 de limbi, citit în fiecare zi de 27 martie, în fața a zeci de mii de spectatori de pe toate continentele, publicat, difuzat la radio și la televiziune în toate colțurile lumii. Anul acesta, mesajul internațional este transmis de câștigătorul de anul trecut al premiului Nobel pentru literatură – dramaturgul și scriitorul norvegian Jon Fosse.
Iubitorii de teatru din Timișoara, și nu doar ei, au intrat încă din anul 2017 în universul acestui autor emoționant care fructifică spațiile albe și tăcerea, poate chiar mai mult decât cuvântul, prin intermediul spectacolului RAMBUKU, în regia lui Mihai Măniuțiu, spectacol care a adus Teatrului Național din Timișoara Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului. Teatrul Național este onorat să transmită mesajul lui Jon Fosse cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului.
Arta înseamnă pace
„Fiecare persoană este unică şi, totuşi, la fel ca oricare altă persoană. […]Oamenii din orice parte a lumii sunt fundamental asemănători, indiferent de limba pe care o vorbesc, indiferent de culoarea pielii sau a părului. Asta poate fi oarecum paradoxal […] Poate că fiinţa umană este paradoxală tocmai în distanța intrinsecă dintre trup și suflet, dintre dimensiunea terestră, esențială și acel ceva care transcende limitele materiale (…).
Arta, arta bună, reuşeşte, în felul ei minunat, să combine unicitatea absolută cu universalul. Ea ne face să înţelegem că ceea ce este diferit – ceea ce e străin, am putea spune – este universal. Astfel, arta spulberă graniţele dintre limbi, regiuni geografice, ţări. […] Şi face asta […] arătându-ne ceea ce este diferit de noi, ceea ce e străin sau altfel […] ceva străin, ceva ce nu putem înţelege pe de-a-ntregul, dar pe care totuşi, într-un fel, îl înțelegem. Ceva care conţine un mister, să zic aşa. […] Nu cunosc un mod mai bun de a aduce contrariile laolaltă.
E terorism în lume. E război. Oamenii au şi o latură animalică, guvernată de instinctul de a-l percepe pe celălalt, pe străin, nu ca pe un mister fascinant, ci ca pe o ameninţare la adresa propriei existenţe.
În felul acesta unicitatea […] dispare, lăsând în urma ei o uniformitate în care orice este diferit devine o ameninţare ce trebuie eradicată[…].
Am vorbit aici despre artă în general, şi nu în mod special despre teatru, dar asta pentru că, aşa cum am spus, orice artă bună, în adâncurile ei, se ocupă de acelaşi lucru: ia ceea ce este unic, specific şi îl face să devină universal. Uneşte particularul cu universalul pentru a-l exprima într-un fel artistic: nu eliminându-i specificitatea, ci reliefând această specificitate, lăsând ceea ce este străin şi nefamiliar să strălucească din plin.
Războiul şi arta sunt opuse, pur şi simplu, la fel cum sunt opuse războiul şi pacea. Arta înseamnă pace”.