Sanctuarul Neolotic de la Parța, o descoperire de natură spirituală
Râul Timiș străbate o zonă cu potențial arheologic semnificativ în zona satului Parța din județul Timiș. Dintre acestea, situl arheologic “Parța tell 1” este cunoscut prin descoperiri de materiale arheologice încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Sanctuarul Neolotic de la Parța a fost integrat de catre Muzeul Național al Banatului în programul educațional școlar.
O serie de alte colecții de material arheologic provenind de aici sunt documentate în epocă, apărute ca urmare a eroziunilor naturale provocate de cursul râului Timiș, dar și de numeroase intervenții de hidroameliorații și redimensionări ale digurilor care au fost efectuate de- a lungul albiei râului Timiș în epoca modernă.
Primele săpături arheologice
Primele săpături sistematice debutează în anul 1931, dar în deceniul 8 al secolului XX este realizat un proiect sistematic intensiv de cercetare arheologică a sitului arheologic Parța nr. 1, coordonat de dr. Gheorghe Lazarovici.
Săpăturile efectuate relevă o consistență remarcabilă a contextului arheologic, fiind reprezentate aspecte culturale semnificative pentru neoliticul mijlociu, respectiv cinci nivele aparținând culturii Banatului, urmate de o locuire eneolitică a culturii Tiszapolgar, dar și o așezare aparținând perioadei medievale. Cercetările arheologice
de mare ampliturdine au scos la lumină o serie de complexe arheologice care dovedesc prezența aici a unor structuri arhitecturale importante, confirmând chiar existența unor locuințe cu etaj.
Cum a fost descoperit sanctuarul
Sanctuarul neolitic a fost descoperit prin dezvelirea statuii monumentale, care s-a remarcat imediat ca un element arhitectonic de excepție, martor al prezenței unui obiectiv de locuire foarte important care se păstra în condiții bune de conservare. Cercetarea sanctuarului a fost finalizată în anul 1985, find documentată existența în
acel loc a unei clădiri monumentale, de aproximativ 11,6 x 6 metri, care conținea spații delimitate de mai mică dimensiune, în care se găseau păstrate artefacte neolitice care puteau releva destinația diferitelor încăperi ale sanctuarului. În jurul sanctuarului se găseau clădiri cu funcțiuni cu structură complexă, care puteau fi puse în legătură cu
destinația cultică a sanctuarului. Rezultatele investigării arheologice au demonstrat existența aici a două etape
principale ale sanctuarului, suprapuse, amândouă aparținând neoliticului mijlociu, din care cel de-al doilea avea două etape de refacere. Sanctuarul din etapa initial a fost probabil incendiat și refăcut ulterior, sub forma unei clădiri cu mai multe încăperi ridicată în jurul unei statui monumentale care a fost realizată din pământ nisipos, acoperit de o lipitură de lut și pleavă. Statuia dublă a fost consolidate prin ardere, apoi s-a construit restul sanctuarului.
Strucutra sanctuarului este formată din încăperea statuii monumentale, de dimensiuni mari, și încăperile destinate unor activități funcționale, revelate de prezența unor altare-masă pentru pregătirea alimentelor, păstrarea ofrandelor și prelucrarea textilelor.
Ipoteze spectaculoase
Axul lung al sanctuarului a fost orientat pe direcția est-vest. Pe peretele estic a fost practicate o ușă și o fereastră, mărginite de două coloane monumentale. Pe peretele de vest, pe lângă o intrate de mai mici dimensiuni, se găsea un orificiu circular de 35 cm,mărginit de o reprezentare din lut modelat a Lunei. La baza acestora era plasat locașul unei pietre de moară. Prezența acestor elemente arhitecurale, alături de inventarul mobil al încăperilor cu altare, a permis formularea unor spectaculoase ipoteze legate de orientarea astronomică și vocația mitologic-rituală a acestui monument preistoric cu character de unicitate.
Important este și faptul că săpăturile atent documentate au dovedit că sanctuarul II a fost incendiat intenționat și distrus sistematic, probabil ca urmare a unui ritual care a permis conservarea în bune condiții a artefactelor depozitate în sanctuar, precum și a elementelor arhitecturale cu valoare spirituală care se găseau în componența sanctuarului.
Element de notorietate în lumea științifică
Descoperirea sanctuarului a devenit relativ repede un element de notorietate în lumea științifică internațională, cu toate dificultățile inerente unei descoperiri remarcabile de natură spirituală în perioada socialismului anilor 80. Elementele conservate ale sanctuarului au fost integrate unei reconstituiri a acestuia într-una din sălile castelului Huniade, dar dimensiunile încăperii nu au permis reconstituirea la scara reală a sanctuarului
„Un Stradivarius în școli” – elevii fac cunoștință cu muzica clasică