Metodologia de înscriere în învățământul preșcolar și antepreșcolar, trimisă spre publicare în Monitorul Oficial
Liga Deca, ministrul Educației, anunță că metodologia de înscriere în învățământului preșcolar și antepreșcolar a fost trimisă spre publicare în Monitorul Oficial. În urma consultării publice, au fost modificate datele propuse în forma inițială a proiectului.
În grupele de nivel antepreșcolar, adică la creșă, pot fi înscriși copiii cu vârsta de până la trei ani. În limita locurilor disponibile. În grupele de nivel preșcolar, adică la grădiniță, pot fi înscriși copiii cu vârste cuprinse între trei și șase ani, în limita locurilor disponibile. Numărul de locuri care se acordă prin cifra de școlarizare asigură, cu prioritate, cuprinderea întregii generații a copiilor de patru ani în grupa mijlocie și a copiilor de cinci ani în grupa mare din învățământul preșcolar.
Calendarul de înscriere
Potrivit metodologiei, calendarul de completare și depune a cererilor (partea I) este următorul:
20 – 24 mai – Reînscrierea copiilor care frecventează creșa / grădinița în acest an școlar;
24 mai – Afișarea listei copiilor înscriși și a numărului de locuri libere după etapa de reînscrieri;
27 mai – 14 iunie – Înscrieri – Etapa I, pe baza celor trei opțiuni exprimate de părinți;
14 iunie – Afișarea listei copiilor înscriși și a numărului de locuri libere după prima etapă de înscrieri.
Etapa a II-a de completare și depunere a cererilor începe în 17 iunie, după următorul calendar:
17 iunie – 5 iulie – Înscrieri – Etapa a II-a, pe baza celor trei opțiuni exprimate de părinți;
5 iulie – Afișarea listei copiilor înscriși și a numărului de locuri libere după a doua etapă de înscrieri;
19 – 29 august – Etapa de ajustări – Înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape / care nu au participat la înscriere;
30 august – Afișarea listei copiilor înscriși și a numărului de locuri libere după etapa de ajustări.
„Toate detaliile privind înscrierea vor fi disponibile pe site-ul Ministerului Educației după publicarea în Monitorul Oficial a Metodologiei de înscriere și a calendarului. Mă bucur că informațiile sunt disponibile mai devreme decât în alți ani. În acest fel, toți cei implicați au mai mult timp pentru a organiza procesul ținând cont de nevoile tinerelor familii”, a transmis Ligia Deca, într-o postare pe Facebook.