Două expoziții importante se deschid luna aceasta la Timișoara
Luna aceasta, la Timișoara, se deschid două expoziții importante. Între 20 martie și 21 aprilie expoziția „Paula Modersohn – Becker și colonia de artiști din Worpswede. Desene și grafică 1895 – 1906” reunește lucrări inedite, iar Fundația Art Encounters vernisează în 28 martie expoziția „Lecții de grădinărit. 10 precepte pentru o grădină organică”.
Expoziția „Paula Modersohn – Becker și colonia de artiști din Worpswede. Desene și grafică 1895 – 1906” va fi găzduită de Muzeul Național de Artă Timișoara. Aceasta reunește lucrări ale Paulei Modersohn-Becker (1876-1907) și ale artiștilor alături de care a creat în comunitatea restrânsă de la Worpswede, din apropierea orașului Bremen. Artiștii care au trăit și lucrat împreună acolo au dezvoltat relații simbiotice prin care s-au susținut și inspirat reciproc. Trecerea dintre secole a creat un moment de tranziție și în artă. Mai multe curente iau naștere sau se transformă radical: Impresionism, Art Nouveau, Expresionism. Multe dintre aceste schimbări sunt vizibile și în lucrările din expoziția găzduită de Muzeul Național de Artă Timișoara.
Din întreaga constelație artistică de la Worpswede, Paula Modersohn – Becker se remarcă prin avangardismul său, fiind singura care s-a îndreptat cu adevărat spre modernism. Artista iese în evidență prin sensibilitatea acută în observarea lumii din jurul ei. A ales să portretizeze mai ales oameni simpli, apăsați de greutățile vieții, atemporali. S-a concentrat în special pe surprinderea femeilor, a feminității realiste, a copiilor, teme care nu se regăseau des la vremea aceea în artă.
Paula Modersohn – Becker, o figură reprezentativă a modernismului
De-a lungul timpului artista a devenit una dintre cele mai reprezentative figuri ale modernismului. A fost o pionieră a expresionismului și prima artistă din lume căreia i s-a dedicat un întreg muzeu. Este vorba despre Paula Modersohn-Becker Museum din Bremen, Germania (fondat în 1927). Deși a trăit doar 31 de ani, iar în timpul vieții a vândut puține lucrări, ea a lăsat lumii o moștenire artistică bogată. Peste 700 de picturi și aproximativ 1000 de desene și gravuri.
„Pentru că opera ei rămâne încă prea puțin cunoscută în România, această expoziție dorește să crească și aici vizibilitatea ei și a artiștilor din Worpswede. Totodată, trebuie subliniată actualitatea incredibilă a acestei artiste. A sfidat normele vremii, arătând o perspectivă sinceră asupra feminității și a dat dovadă de o determinare aparte într-o societate patriarhală, plină de constrângeri. Temă la fel de actuală și 120 de ani mai târziu”, spune Teodora Talhoș, co-curatoare a expoziției.
Despre expoziția „Lecții de grădinărit”
În 28 martie, de la ora 18:00, Fundația Art Encounters vernisează expoziția „Lecții de grădinărit. 10 percepte pentru o grădină organică”. În spatele ei stau 10 tineri: Alexandra Boaru, Adrian Câtu, Lorena Cocioni, Pavel Grosu, Gwen (Emma Bădulescu), Catinca Malaimare, Lucian Popăilă, Victoria Sadovnic, Ioana Stanca și Ovidiu Toader.
Expoziția „Lecții de grădinărit” propune evidențierea diferitelor moduri de a crea și de a sublinia subiecte de interes fără a le politiza excesiv. „Scopul acestei expoziții este de a evidenția moduri de a crea și de a sublinia subiecte de preocupare, fiecare artist fiind ca un grădinar interesat să încurajeze viața naturală, biodiversitatea artistică. Să varieze „habitatele” și să modifice în mod regulat solul operei, astfel încât aceasta să se prezinte cât mai sustenabilă.
Expoziția este gândită ca o curea de transmisie. Un dispozitiv activ, accelerator, dinamic, ce se adresează atât publicului (aducând ceva nou în atenția lui), cât și artistului (asigurându-se că vizibilitatea nu este doar o formalitate. Ci o provocare care îi pune în discuție munca). În ceea ce privește selecția artiștilor, singularitatea este un criteriu. Cu atât mai mult cu cât structurarea lumii artei și a cursurilor sale de instruire tinde să uniformizeze practicile”, a declarat Ami Barak, curatorul expoziției.
Expoziția va putea fi vizitată de marți până sâmbătă, la sediul permanent al Fundației Art Encounters, din Bd. Take Ionescu 46C (Casa ISHO, etaj 1). Ea va fi deschisă între orele 12:00 – 18:00, oferind, de asemenea, câte un tur ghidat, în fiecare sâmbătă, de la ora 17:00.