O nouă ediţie a Salonului de Carte Bookfest Timișoara, împreună cu scriitori îndrăgiţi și cu cele mai bune cărţi, va avea loc în perioada 21-24 martie, la Centrul Regional de Afaceri (CRAFT). Bookfest deschide primăvara culturală la Timișoara. Intrarea publicului este liberă.
Salonul de Carte Bookfest anunţă la Timișoara o ediție bogată în lansări de carte, întâlniri cu personalităţi de seamă și sesiuni de autografe. Între 21 și 24 martie, la Centrul Regional de Afaceri CRAFT (Bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 22), publicul timișorean este așteptat în număr cât mai mare la Bookfest pentru întâlnirea cu cele mai bune cărţi la cele mai bune preţuri, dar și cu unele dintre cele mai importante repere culturale ale momentului.
Peste 30 de evenimente sunt programate în timpul Salonului de Carte Bookfest. Acestea vor prilejui iubitorilor de carte întâlniri memorabile și sesiuni de autografe de la personalitățile marcante ale culturii românești contemporane. E vorba de Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu, Andreea Răsuceanu, Mihaela Noroc, Bogdan Creţu, Moni Stănilă, Liviu Stănescu, Dan Sociu, Andrei Mocuţa. Firește că nu vor lipsi nici cunoscuții autori timișoreni Adriana Babeți, Mircea Mihăieș, Viorel Marineasa, Robert Șerban sau Radu Pavel Gheo.
Nu trebuie ratate reducerile și ofertele pe care expozanţii participanţi le vor avea pentru multitudinea de cărți prezente la Centrul Regional de Afaceri (CRAFT). Le veți găsi la standurile editurilor: editura Academiei Române, Grupul Editorial All, Asociația ARI, Grupul Editorial Art, Asociația Liga Albanezilor din România, Brumar, Cartego, Cartex, Casa, Grupul Editorial Corint, Crime Scene Press, Curtea Veche Publishing, Datagroup, Diana Press, Didactica Publishing House, Fischer International, Hasefer, Herald, Humanitas, Ink Story, Junimea, Lebăda Neagră, Librex Media, Litera, Asociaţia Macedonenilor din România, Mega, Muzeul Naţional al Banatului, Nemira Publishing House, Niculescu-Oxford University Press, Nomina, Paralela 45, Asociaţia Culturală Adrian Păunescu, Polirom, Prior Media Group, RAO, Ratio et Revelatio, Sens, Shambala, Stand Agenţie Difuzare Carte, Trei, editura Universității de Vest. Totodață va fi prezentă cu stand la Bookfest și îndrăgita librărie locală La două Bufnițe.
Salonul își deschide porţile joi, 21 martie și evenimentele își vor face loc din prima zi. Editura Brumar e cea care va deschide seria și a pregătit timișorenilor nu mai puţin de patru întâlniri. Astfel că, de la ora 15.00, Gilda Vălcan ne va da prilejul să ne întâlnim cu Privighetoarea mecanică. Apoi, începând cu 15.30, vom putea afla mai multe despre Timișoara de odinioară și cea din istoria recentă, “orașul care nu se vede”, graţie volumelor O scurtă istorie a Timișoarei până la 1716 și Underground 2 TM – primul semnat, iar cel de-al doilea coordonat de Cristian Vicol. Iar de la 16.30 vom pătrunde în META Spațiu cu ajutorul volumului coordonat de Mirela Stoeac-Vlăduți.
Începând cu ora 17.00, editura Lebăda Neagră va lansa două volume: Second Life de Adrian Christescu și, de la 17.30, volumul de scurte povestiri horror Vodcă roșie, semnat de Bogdan Piticariu. Invitaţi vor fi scriitorii Adrian Petru Stepan și Adrian Christescu. Lansările vor fi urmate de o sesiune de autografe.
Muzeul Naţional al Banatului împreună cu editura Mega au pregătit publicului o seară medievală. De la ora 18.00, Vasile Rămneanţu (conf. univ. dr.), Adrian Magina (conf. univ. dr.) și Livia Magina (cercetător știinţific dr.) ne vor prezenta următoarele volume: Nobili și demnitari ai Banatului montan medieval și premodern (studii istorice) de Ligia Boldea, Mănăstirea cisterciană de la Igris din perspectiva cercetărilor arheologice de Daniel Tănase și Castelul Huniade, de la reședință regală la sediul muzeului de Kopeczny Zsuzsa.
Ziua de joi se va încheia tot cu un apel la istorie, dar de această dată la cea recentă. Astfel că, de la ora 19.00, editura Corint ne va aduce înainte o carte fascinantă despre relația dintre liderii comuniști și copiii lor – Prințesele roșii de Lavinia Betea, în prezenţa autoarei.
Ziua de vineri, 22 martie, va începe în forţă. Astfel că, începând cu ora 10.00, editura Lebăda Neagră a pregătit timișorenilor o serie de evenimente. Primul va fi lansarea volumului Manifestul unui hater semnat de Alex Ionescu, “nerecomandat persoanelor imature; este o oglindă în care nu toți vor să se vadă”. Alături îi vor fi Adriana Moţ și Adrian Christescu. De la 10.30, vom putea afla Pentru cine scriem, acesta fiind titlul dezbaterii literare la care vom putea lua parte, alături de scriitorii bănățeni Adrian Petru Stepan, Adriana Moț, Alex Ionescu, Alex Szöllö, Bogdan Piticariu și Mugur Ioniță. Moderatorul întâlnirii va fi scriitorul și editorul Adrian Christescu. Ora 11.30 ne va aduce un eveniment organizat în colaborare cu Asociația Comitato Dante Alighieri Di Timișoara: Oriana Fallaci – o conștiință. Acesta va fi dedicat jurnalistei Oriana Fallaci, cu prezentarea volumelor Sexul inutil, Cele șapte păcate ale Hollywoodului, Scrisoare pentru un copil niciodată născut și Un Om. La întâlnire îi vom avea ca invitaţi pe Mirela Ileana Boncea și Daniele Pantaleone – lectori univ. dr. la Universitatea de Vest din Timișoara, iar moderator va fi scriitorul Adrian Petru Stepan.
Editura Brumar ne va da întâlnire la ora 12.00 cu Brâncuși prin intermediul volumului semnat de Patricia Lidia – Aventuri în lumea lui Brâncuși.
De la ora 12.30, editura Cartego a pregătit un eveniment special, și anume lansarea antologiei de poezie O mie și una de eu fără umbre – o colaborare dintre Radmila Popovici și Florina Breazu, unde poezia și arta sunt într-o simbioză totală, alcătuind un tablou vibrant al experienței feminine.
Începând cu ora 13.30, Daniel Meze (Editura ARI) va susţine o conferinţă cu titlul Cabala și Noul Testament, la care publicul este invitat să participe.
Ora 14.30 va marca debutul literar al Ioanei Bena – Recurs la trecut (jurnal sucit), volum apărut recent la editura Lebăda neagră. Cartea va fi prezentată de scriitorul Mugur Ioniță și de editorul Adrian Christescu.
Editura Sens ne propune o dezbatere începând cu ora 15.00, pornind de la volumul Jaques Ellul – Omul și tehnica. Influenţa tehnologiei asupra vieţii omului modern.
De la ora 16.00, Robert Șerban va prezenta împreună cu Simona Modreanu colecția „Hamletarium” a editurii Junimea și volumul din colecția „Orizontul lecturii” Bătăușa suedeză. Agresiuni de bun-simț semnat de Alexandru Budac.
Pentru ora 17.00, editura Humanitas Fiction a pregătit cititorilor o întâlnire cu două volume semnate de Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Astfel că ne vor fi aduse în atenţie noua ediţie a volumului Scrisori către un tânăr romancier și Conversație la Princeton, cursul de literatură și politică pe care Llosa l-a susţinut împreună cu profesorul Rubén Gallo în perioada în care a predat la Princeton. Gabriel Liiceanu, Adriana Babeţi și Denisa Comănescu vor fi prezenți la eveniment pentru a oferi perspective inedite asupra operei lui Vargas Llosa și pentru a dezbate temele fundamentale abordate în volume.
De la ora 17.30, publicul va putea lua parte la lansarea volumului Transfer al scriitorului și jurnalistului Andrei Mocuța, apărut la editura Humanitas. Transfer este o carte care explorează ca teme identitatea, memoria și trauma. Alături de autor, în dialog se vor afla Adriana Babeți și Robert Șerban pentru a discuta despre roman și despre rolul artei în procesul de vindecare.
Începând cu ora 18.00, Melania Cincea, Ilinca Ilian, Mircea Dragu și Denisa Comănescu ne vor prezenta câteva dintre noile volume apărute la editura Humanitas Fiction: Dincolo de sârma ghimpată de James D. Shipman, Numele mi-l știe vântul de Isabel Allende și Regina inimii de Akira Mizubayashi.
Seara de vineri se va încheia sub semnul cărţii, al felinelor și al vinului. Astfel că, de la ora 18.30, editura Humanitas ne va propune spre atenţie și delectare volumul colectiv Ce vrăji a mai făcut pisica mea?, coordonat de Radu Paraschivescu și prezentat de Lidia Bodea și Denisa Comănescu. Volumul reunește textele a 15 autori români: Ana Blandiana, Lidia Bodea, Gigi Căciuleanu, Denisa Comănescu, Marius Chivu, Cătălina Dumitrescu, Mihai Frăţilă, Simona Kessler, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Germina Nagâț, Radu Paraschivescu, Alina Pavelescu, Tania Radu și Vlad Stroescu. Toți aceștia scriu despre relația specială dintre om și pisică, despre bucuriile și năzbâtiile pe care le aduc aceste feline în viața noastră. Ce vrăji a mai făcut pisica mea? este o carte amuzantă, emoționantă și plină de căldură, care va încânta toți iubitorii de pisici. Vinul va însoţi acest eveniment, iar publicul va fi chemat spre o experienţă rafinată prin intermediul selecţiei de vinuri premium pe care crama Jidvei a pregătit-o spre degustare. Va fi cel mai bun mod de a încheia seara.
Ca de obicei la Bookfest, ziua de sâmbătă va fi una foarte bogată în evenimente de care publicul se va bucura. Startul va fi dat de editura Junimea care, de la ora 11.30, a pregătit publicului două semnale editoriale: Recurs de Adrian Dinu Rachieru (colecția „Orizontul lecturii”) și Convoiul de Gheorghe Schwartz (colecția „Epica”). Acestea vor fi prezentate de Cornel Ungureanu, Adrian Dinu Rachieru și Horea Oprean, amfitrion fiind Simona Modreanu
Începând cu ora 12.00, editura Humanitas Junior a pregătit un eveniment special copiilor care iubesc poveștile cu surprize. Îndrăgita scriitoare Ioana Pârvulescu va lansa a doua sa carte pentru copii, Trei zile nemaipomenite, avându-i alături în această aventură pe scriitorul Robert Șerban și pe Lidia Bodea.
E vremea ca editura Humanitas să intre pe scena evenimentelor și să ne provoace la un maraton încântător și de neratat. Astfel că ora 12.30 ne va duce în Lumea fetelor prin intermediul celui de-al doilea album realizat de Mihaela Noroc, autoarea bestsellerului internaţional Atlasul frumuseții. Prin intermediul fotografiilor și al textelor sale, Mihaela Noroc ne va da prilejul să descoperim diversitatea lumii și frumusețea unică a fiecărei fete, plecând de la portretele și poveștile unor fete din 55 de țări. Robert Șerban și Lidia Bodea îi vor fi parteneri de dialog, având ca punct de plecare experiența de a călători și a fotografia fete din toate colțurile lumii.
De la ora 13.00, vom schimba registrul tematic și propunem un moment de dialog și reflecție prin lansarea volumelor Înapoi la argument: Patru dialoguri despre splendorile prea repede uitate de Gabriel Liiceanu și Horia-Roman Patapievici și Exitus de Gabriel Liiceanu, doi dintre cei mai importanți intelectuali români ai momentului. Cele două volume explorează teme fundamentale ale existenței umane, de la prietenie și iubire la destin și moarte, oferind cititorului o perspectivă profundă și originală asupra lumii în care trăim. Acestea vor fi prezentate de Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Melania Cincea și Mircea Mihăieș, iar lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.
Apoi, la ora 14.00, editura Humanitas Fiction va propune spre lansare romanele Pasagerul și Stella Maris de Cormac McCarthy, Nimeni nu părăsește Palo Alto de Yaniv Iczkovits și Borges și eu de Jay Parini. Acestea vor fi prezentate de Ioana Pârvulescu, Dana Percek, Florin Lobonț și Denisa Comănescu.
Editura Humanitas are încă o surpriză pregătită pentru cei care vor trece pragul Salonului Bookfest și, de la ora 15.00, îl va aduce în faţa cititorilor pe spectaculosul scriitor Radu Paraschivescu, marcând un dublu eveniment. Pe de o parte, va fi lansată în prezenţa lui Robert Șerban și a Lidiei Bodea o ediţie nouă a romanului Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, romanul unui cântec ce străbate veacurile și pe care autorul îl va aduce din nou în faţa cititorilor. Totodată, Radu Paraschivescu va oferi publicului prezent și o lectură în avanpremieră din volumul său aflat în pregătire, Libertatea de depresie. Orice întâlnire cu Radu Paraschivescu și cu volumele sale este un motiv de bucurie, astfel că vă așteptăm să profitaţi de acest eveniment și de autografele pe care vi le va acorda.
Începând cu ora 15.45, e rândul editurii Polirom să dea startul unei serii de evenimente speciale pentru publicul bibliofil. Primul pe care îl propune este întâlnirea cititorilor cu profesorul și criticul literar ieșean Bogdan Creţu, prilejuită de apariţia noului său roman Mai puțin decât dragostea, care nu este doar o poveste de dragoste, ci și o pledoarie pentru memorie. Acesta marchează, alături de alte volume pe care editura le-a pregătit, 20 de ani de existență a colecţiei “Ego. Proză” și va fi pus în dezbatere de Adriana Babeți și Radu Pavel Gheo.
Apoi, de la ora 16.15, vom avea parte de una dintre cele mai puternice voci ale literaturii române contemporane. Întâlnirea va fi cu scriitoarea Andreea Răsuceanu și ultimul volum al trilogiei satului C., Linia Kármán – un roman al diferitelor tipuri de graniţe, pe care suntem invitaţi să le înţelegem și să le transcendem prin incursiunea în universul complex creat de autoare. Aceasta va fi însoţită în dezbatere de Cristina Chevereșan și Alexandru Oravițan.
După ora 18.00, editura Humanitas Fiction ne va aduce alte câteva noutăți prezentate de Ioana Pârvulescu, Robert Șerban și Denisa Comănescu: Soare întunecat (cel de-al treilea volum din ciclul Străbătând secolele) de Eric-Emmanuel Schmitt, Numărul 2 de David Foenkinos și Concert la sfârșit de iarnă de Ismail Kadare.
La ceas de seară, după ora 18.30, editura Humanitas ne va duce la „capătul lumii”, avându-l ca ghid pe Liviu Stănescu și volumul său care îmbină în mod original notele de călătorie cu momentele lirice – Am fost la capătul lumii. Acesta o va avea alături pe Lidia Bodea.
Evenimentele de sâmbătă se vor încheia cu editura Cartex care, începând cu ora 19.00, ne va da ocazia întâlnirii cu Ramona Boldizsar și noul său volum, Spune-mi unde să apăs mai tare. Alex Higyed i se va alătura și vor da ultimul cuvânt poeziei.
Duminică, 24 martie, este ultima zi a Salonului, dar nu va fi nicidecum mai prejos și va bucura publicul cu o mulţime de evenimente deosebite. Editura Cartex este cea care va deschide de data aceasta seria de evenimente la ora 10.00 și va lansa În colonia penitenciară de Franz Kafka. Traducerea și studiul introductiv al acestei noi ediţii îi aparţin lui Lucian Pricop.
Ora 11.00 ne va aduce în atenţie o reeditare a unuia dintre volumele emblematicilor autori timișoreni, Viorel Marineasa și regretatul Daniel Vighi – Plânsul bătrânului tenor dramatic sovietic. Memorator pentru tanchiști, apărut la editura Ariergarda.
De la ora 12.00, Editura Humanitas Junior îi va chema pe copii să intre în Cercul mincinoșilor pentru că le-a pregătit o ediţie spectaculoasă a Celor mai frumoase 100 de povești filozofice din lumea întreagă semnate de Jean-Claude Carrière. Călăuze în universul “mincinoșilor”, adică al povestitorilor, ne vor fi Andrada Mazilu (învăţătoare la Liceul Teoretic Nikolaus Lenau din Timișoara, distinsă cu premiul MERITO), Bajkó Attila (ilustratorul cărţii) și Mircea Dragu (scriitor și psiholog).
Începând cu ora 13.00, este rândul editurii Polirom să înceapă maratonul de evenimente. Prima întâlnire, care va fi moderată de Dan Croitoru, coordonatorul colecției, îi va aduce laolaltă pe Dana Crăciun, Otilia Ghițescu, Moni Stănilă, Oana Doboși, Raluca Selejan, Mihai Gafencu în jurul proaspetelor titluri apărute în colecţia “Biblioteca Polirom”: Bournville de Jonathan Coe, Calendarul unei vechi iubiri de Andrei Makine, Aproape surorile de Cloé Korman, Insula copacilor dispăruți de Elif Shafak, Tokyo Decadence de Ryū Murakami, Crossroads de Jonathan Franzen, Orașul Victoriei de Salman Rushdie și Lecții de Ian McEwan.
Următoarele două evenimente ale editurii vor sta sub semnul aniversării a 20 de ani alături de colecția “Ego. Proză”. Astfel că, la ora 14.00, Moni Stănilă va fi prezentă în faţa cititorilor alături de Radu Pavel Gheo și de Oana Doboși pentru a ne vorbi despre a doua ediţie, revăzută, a romanului Al 4-lea – “o carte despre încredere și ezitare, despre (auto)exilare și eliberare, despre compasiune și pasiune, despre necunoaștere și inițiere. Un roman care are percutanța poeziei și elocvența unei omilii. O pledoarie pentru uman.” (Lucia Țurcanu)
Începând cu ora 14.30, Dan Sociu va fi însoţit de Alina Radu și Radu Pavel Gheo, într-o discuție prilejuită de apariţia volumelor La gunoi și cum reușești, viața mea, marcând astfel dubla sa ipostază literară – atât de prozator, cât și de poet.
De la 15.00, ARTLIT (Asociația Română a Traducătorilor Literari) propune spre dezbatere o temă extrem de importantă și actuală cu titlul Traducerea literară, între AI și IQ. Mirela Iacob, Dana Crăciun și Gabriel Kohn vor purta un dialog despre înțeles și înțelegere, abordarea umană și algoritmii artificiali în traducerea literară.
Editura Sens a pregătit la ora 16.00 lansarea cărţii O viaţă de rroman de Emanuela Covaci. Autoarea se va afla în dialog cu scriitorul Borko Ilin, având ca temă de dezbatere “Scrisul ca formă de eliberare; o radiografie a toleranţei”.
Salonul se va încheia cu editura Brumar care, de la ora 18.00, ne va da ocazia să ne întâlnim cu volumele minunatului și mereu ludicului Șerban Foarţă: Narațiunea de a fi – Robert Șerban în dialog cu Șerban Foarță și Erosophia, Erosophia. Incantaţii & O cantilenă.
Programul complet al evenimentelor va putea fi consultat în curând pe pagina www.bookfest.ro
La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă în cadrul Salonului. În toate cele patru zile, Bookfest Timișoara va putea fi vizitat între orele 10.00 și 20.00.
Parteneri media: Știri pentru copii, TVR Timișoara, Radio România Timișoara, Banatul Azi, Timiș Online, Timpolis, Puterea a Cincea, Știri de Timișoara,