Cum uită copiii și, mai ales, de ce. Medicii au descoperit ce se întâmplă
Deși atunci când sunt mici își amintesc orice, când sunt mai mari copiii nu-și mai aduc aminte lucruri din copilărie. Un studiu realizat de cercetători arată cum uită copiii și, mai ales, de ce.
Care este primul lucru pe care vi-l amintiți din copilărie? Poate că este vorba de o petrecere de la o zi de naștere, o zi petrecută la locul de joacă sau momente petrecute cu cei dragi, cum ar fi părinții sau bunicii. Cel mai probabil primele momente care vă vin în minte s-au petrecut după împlinirea de șapte ani. Sunt mari șanse să nu vă amintiți nimic înainte de vârsta de trei ani. Dar de ce? Nu aveai nicio amintire înainte de trei ani? Sau, la un moment dat, ai uitat acele lucruri?
Cercetările arată că până să împlinească șapte ani, copiii își aduc aminte întâmplări petrecute de dinainte de a avea trei ani, de exemplu. Ei bine, după împlinirea celor șapte ani, aceștia încep să uite amintirile avute, după care ele dispar pentru totdeauna.
Treptat, copiii își uită amintirile din copilărie
Cercetătorii au vrut să afle mai multe despre cum copiii uită tot ce trăiesc până la trei ani, odată cu creșterea. Pentru asta au pus câteva mame să povestească cu copiii lor de trei ani despre evenimentele petrecute în trecut. Cum ar fi excursiile la grădina zoologică, ieșirile în parcurile de distracții ori prima zi de grădiniță. Apoi, câțiva ani mai târziu, cercetătorii i-au intervievat chiar pe copii în legătură cu acele evenimente.
„Bauer și Larkina au descoperit un paradox. La vârste cuprinse între cinci și șapte ani, copiii își aminteau peste 60% din evenimentele despre care vorbiseră la vârsta de trei ani. Cu toate acestea, amintirea lor pentru aceste evenimente era imatură. În sensul că conținea puține comentarii evaluative și puține mențiuni despre timp și loc. În schimb, copiii cu vârste de opt și nouă ani și-au amintit mai puțin de 40% din evenimentele despre care au discutat la vârsta de trei ani, dar acele amintiri pe care și le aminteau erau mai asemănătoare cu cele ale adulților în ceea ce privește conținutul lor”, a explicat, potrivit smithsonianmag.com, medicul Christian Jarrett.
Studiul a mai arătat că mamele care le cereau copiilor mai multe informații, spunând lucruri precum „spune-mi mai multe” sau „apoi ce s-a întâmplat”, aveau copii care și-au amintit mai bine evenimentele mai târziu.