Primăvara începe să-și facă simțită prezența, dar parcă și iarna ar vrea să mai stea puțin. Potrivit prognozei emise de Accuweather, urmează o perioadă ciudată. În unele locuri chiar va ninge.
Meteorologii au pus la dispoziția populației prognoza pentru martie, aprilie și mai. Luna aceasta se vor înregistra temperaturi destul de ridicate, însă vor cădea și fulgi de nea. Potrivit prognozei, la momentul scrierii acestui articol, prognoza arăta că de zăpadă vor avea parte bucureștenii. Când? În 26 martie. În rest, temperaturile vor oscila. Cu alte cuvinte, nu putem să renunțăm la hainele groase, dar nici să trecem în totalitate la cele de primăvară. Termometrele vor indica, în Capitală, în această lună, temperaturi cuprinse între 10 și 16 grade Celsius ziua și temperaturi cuprinse între 1 și 10 grade Celsius noaptea.
Luna aprilie începe cu câteva zile ploioase și cu temperaturi cuprinse între 11 și 17 grade ziua, în prima săptămână. Apoi, termometrele vor indica temperaturi mai ridicate, care ajung chiar și până la 20 grade. Nopțile vor fi răcoroase, în ton cu anotimpul în care ne aflăm, temperaturile situându-se între 4 și 9 grade. Luna mai aduce mai multă căldură, atât ziua, cât și noaptea. Temperaturile diurne se vor situa între 19 și 26 grade, în timp ce cele nocturne se vor situa între 7 și 15 grade.
Cum va fi vremea, în țară, în perioada următoare
Până în 11 martie în cea mai mare parte a țării valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână. O abatere termică pozitivă, ușor mai accentuată, se înregistrează în regiunile vestice și nord – vestice. În ceea ce privește precipitațiile, acestea vor lipsi în toate regiunile, dar mai ales în extremitatea de nord a Carpaților Orientali.
Săptămâna următoare vine cu temperaturi medii care vor fi mai ridicate decât cele normale la nivelul întregii țări. În același timp, în săptămâna 11 – 18 martie, cantitățile de precipitații estimate vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane din jumătatea vestică a țării. În următoarea săptămână, în perioada 18 – 25 martie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. În aceeași perioadă, regimul pluviometric va avea o tendință ușor excedentară în majoritatea regiunilor.
În ultima săptămână din martie mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Pe de altă parte, cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în zonele montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.