Locuri de poveste din România. Palatul Dornelor, fostul „Cazinou al Băilor”
Locuri de poveste din România. Deși putem vizita locuri frumoase din afara țării, e important să știm că și la noi sunt o mulțime de obiective turistice, unele mai interesante decât altele. România e o țară fabuloasă, cu toate formele de relief, care merită să fie descoperită. De aceea, continuăm rubrica noastră despre locuri de poveste din România. Copii, dați-le idei părinților!
Printre cele mai frumoase clădiri din Bucovina se numără și Palatul Dornelor. Cunoscut înainte de 1989 sub denumirea „Cazinoul Băilor”, palatul a fost renovat și reabilitat. Monumentul a fost construit în perioada Imperiului Austro-Ungar, în vremea împăratului Franz Joseph, după proiectul arhitectului vienez Peter von Brand. Proprietate a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, clădirea a fost ridicată între 1896 și 1898 și inaugurată la 10 iulie 1899. În timpul celor două Războaie Mondiale, aceasta a fost afectată puternic. Apoi, au existat două încercări de reabilitare. Una în anul 1926 și alta în 1960, intervențiile dovedindu-se a fi minimale. În anul 1948, clădirea a fost naționalizată, trecând în proprietatea statului, iar în 1988 aceasta a fost dezafectată din cauza stării avansate de degradare.
Palatul Dornelor, inaugurat de Ziua Bucovinei
Lucrările de reabilitare au început în 15 aprilie 2019 și au fost finalizate în 15 noiembrie 2023. Costul renovării a depășit șase milioane de euro, iar o mare parte din bani au venit prin Programul Operațional Regional, fiind atrași de proprietarul clădirii, Arhiepiscopia Sucevei și a Rădăuților. Aceasta, la rândul său, a contribuit cu un milion de euro din bugetul propriu.
În 28 noiembrie 2023, cu ocazia Zilei Bucovinei, a avut loc o ceremonie de inaugurare și de sfințire a Palatului Dornei, fostul Cazinou al Băilor. „De ziua Țării de Sus a Moldovei, 28 noiembrie 2023, „Palatul Dornelor” este dedicat tuturor românilor. De pe ambele părți ale Prutului și din toate provinciile românești. Ca simbol al renașterii, al unității și al speranței în reîntregirea noastră națională, culturală și spirituală, cu deschidere spre universalitate. Unirea de la 1918, precum și renovarea acestui „Palat al Dornelor” sunt „triumful României, nicidecum al Bucovinei””, transmit reprezentanții Arhiepiscopiei Suceava.