Vrăjitorul din Oz, o poveste reinterpretată la Muzeul MINA
În 20 februarie la Muzeul MINA din București va fi lansat un spectacol imersiv care reinterpretează una din cele mai iubite povești: Vrăjitorul din Oz. Povestea a fost creată inițial de L. Frank Baum, în 1900, și a relatat aventurile lui Dorothy, o fetiță din Kansas.
Spectacolul digital imersiv reinterpretează povestea fetiței purtată într-o tornadă alături de câinele său credincios, Toto. El va avea loc într-un spațiu cu proiecții 360, inclusiv pe podea și pe tavan și duce în prim – plan tehnologia de ultimă generație, animația și povestirea. Așadar, participanții vor avea parte de o experiență memorabilă și plină de magie. Creată de către studioul de artă digitală The Illusionists, această producție este dedicată publicului cu vârsta de minim trei ani. Vocile sunt alese și înregistrate de Alexei Țurcan. Biletele pot fi achiziționate online de aici.
MINA, primul muzeu de artă imersivă din România
La finalul lunii august în București s-a deschis Museum of Immersive New Art – MINA. Primul muzeu de artă imersivă din țară. Acesta este, de asemenea, și cel mai mare centru de new media art din Europa de Sud Est. Prin definiție, imersiunea reprezintă afundarea parțială sau totală a unui corp într-un lichid. La Muzeul MINA vizitatorii au parte de experiențe inedite.
În cadrul muzeului este deschisă și o secțiune specială pentru copii, care este deschisă de miercuri până vineri între orele 11:30 – 20:30 și sâmbăta și duminica între orele 10:00 – 20:30. Cei mici se pot bucura de 15 instalații interactive, cu componente educaționale atât în domeniul financiar, cât și în cel nutrițional, împreună cu proiecte care încurajează creativitatea, interacțiunea și mișcarea fizică:
Educație financiară, predată de un avatar inteligent bazat pe inteligența artificială, capabil să răspundă întrebărilor copiilor și să-i ajute să-și planifice economiile. Un proiect susținut de BCR;
Educație nutrițională, în cadrul căreia cei mici învață despre alimentele sănătoase, cum să le consume corect și cum să-și mențină sănătatea. Un proiect susținut de Kaufland România;
Dezvoltarea creativității prin intermediul proiectului Lumiroom, unde copiii pot deveni co-autori ai unei lumi utopice în continuă transformare;
Încurajarea interacțiunii prin instalații precum Pădurea Fermecată și Fluturama. Ele oferă o incursiune într-o lume fantastică în care copiii pot controla diverse elemente, de la zborul fluturilor la adierea vântului.