A fost făcută harta aquapark-urilor indoor din România
Cum vara e încă departe, piscinele interioare cu atracții pentru copii sunt o variantă de a petrece timpul în familie, într-un mod distractiv. Clubul Copiilor a făcut harta aquapark-urilor indoor din România și a calculat costul de intrare pentru o zi întreagă.
Multe locații din țară se prezintă drept aquapark-uri, însă pentru hartă au fost selectate doar cele care, pe lângă bazine de înot, oferă și tobogane cu apă. Căci, evident, acestea sunt unele din principalele atracții ale copiilor. „O primă concluzie a analizei noastre ar fi oferta limitată. Sunt doar nouă aquapark-uri indoor în România. Și acestea lipsesc cu desăvârșire în anumite regiuni cum ar fi Moldova sau Dobrogea, sau în aproprierea unor orașe mari precum Cluj – Napoca sau Constanța”, transmit reprezentanții Clubului Copiilor.
Orașul cu cele mai multe aquapark-uri
Din punct de vedere al aquapark-urilor, orădenii sunt cei mai norocoși. Oradea, împreună cu localitatea învecinată Sânmartin, este orașul cu cele mai multe aquapark-uri indoor din țară. Pe de altă parte, de cel mai mare aquapark de acest gen din țară se bucură cei de la București. Therme are o suprafață indoor de 30.000 de metri pătrați.
Acum să vorbim de costuri. „Cel mai accesibil parc acvatic indoor din țară este la Deva. La Aqualand Deva, un bilet pentru 2 adulți și un copil costă doar 130 lei pentru o zi întreagă. Acesta este urmat de Aqua Park President Oradea, care are un preț al biletului de 170 lei pentru o familie cu un copil. Iar pe locul 3 se află Paradisul Acvatic din Brașov, unde se plătește 210 lei pentru o zi de acces per familie. La polul opus, cel mai scump aquapark este Felixarium din Oradea, unde intrarea pentru o familie costă 325 lei, urmat îndeaproape de Therme București cu un preț de intrare de 323 lei”, se arată în analiza făcută de Clubul Copiilor.
Prețurile sunt similare cu cele din țările aflate în apropierea României. Cum ar fi Polonia și Ungaria. Prețurile din vestul Europei sunt, în schimb, semnificativ mai mari. De exemplu, costul intrării la Therme Erding, un aquapark indoor din Germania, operat sub sigla aceluiași operator ca cel din București, este aproape de trei ori mai mare decât la cel din Capitală.