Premiul Uniunii Europene pentru Literatură. Raluca Selejan, parte din juriu
An de an, încă din 2009, este acordat Premiul Uniunii Europene pentru Literatură. Acesta e menit să recompenseze cei mai buni autori europeni. În același timp, sărbătorește diversitatea lingvistică și excelența literaturii în țările participante. Câștigătorul marelui premiu va fi ales de un juriu format din șapte persoane. Prietena elefantului Toyo, Raluca Selejan, de la Librăria La Două Bufnițe din Timișoara, face parte din juriul Premiului Uniunii Europene pentru Literatură din acest an.
Scopul Premiului Uniunii Europene pentru Literatură (EUPL) este de a pune în lumină creativitatea și bogăția diversă a literaturii contemporane europene în domeniul ficțiunii, de a promova circulația literaturii în Europa și de a încuraja un interes mai mare pentru operele literare non – naționale.
Premiul funcționează din 2009, primul ciclu de trei ani fiind finalizat în 2011. Ciclurile ulterioare au avut loc în 2012 – 2014, 2015 – 2017 și 2019 – 2022. Ediția din 2018 a fost o ediție specială pentru a marca cea de-a 10-a aniversare a Premiului. Iar 2022 a marcat începutul celui de-al cincilea ciclu de trei ani, care se va finaliza anul acesta.
Cel de-al cincilea ciclu al proiectului marchează o restructurare completă a Premiului. În loc să fie ales câte un câștigător în fiecare dintre țările participante, un juriu european format din șapte membri va alege acum câte un câștigător general pentru fiecare ediție a EUPL. De asemenea, vor fi oferite și cinci mențiuni speciale.
Raluca Selejan, parte din juriu
Cei șapte membri ai Juriului European pentru ediția din 2024 au fost dezvăluiți. Printre ei se numără și Raluca Selejan. Ea și prietena ei, Oana Doboși, dețin o minunată librărie în centrul Timișoarei: „La Două Bufnițe”. Denumirea nu a fost aleasă la întâmplare. Clădirea, la rândul ei, are o poveste interesantă. „Noi suntem într-o clădire foarte veche, în centrul Timișoarei. Iar acum mai bine de 100 de ani aici erau tot felul de hanuri și localuri care se numeau „La Trei Coroane”, „La Leul de Aur”. Și am zis să păstrăm această denumire veche ca să punem amprenta spiritului Timișoarei vechi”, ne-au explicat fetele într-un interviu pe care-l puteți citi aici.
ȘTIRI PENTRU COPII a luat legătura cu Raluca Selejan pentru a afla ce înseamnă pentru ea, dar și pentru librărie, faptul că face parte din acest juriu. „Este o recunoaștere pentru librăria noastră. Pentru munca pe care o facem de șapte ani și care este apreciată în rândul profesioniștilor din piața de carte la nivel european. Mai mult, este și o responsabilitate a lecturii pe care o iau foarte serios. Pentru că împreună cu colegii mei de juriu vom avea de ales o carte care se va bucura de prestigiosul titlu literar european. Și încă cinci cărți care vor primi nominalizare. Cărți care vor fi traduse și care se vor găsi pe rafturile librăriilor din mai multe țări.
Pentru mine, Premiul Uniunii Europene pentru Literatură este un titlu important. Mai ales pentru că vorbește despre o Europă care este unită și prin literatură. Să citesc cărți, să recomand povești și să promovez autori stă la baza meseriei mele de librar, iar cu această nominalizare în juriu, miza este mai mare decât a fost până acum”, ne-a declarat Raluca Selejan.