Activități de prevenire a consumului de droguri. Profesorii, învățați să recunoască simptomele
Fenomenul de consum de droguri a luat amploare, iar autoritățile iau măsuri. Agenția Naționlă Antidrog a derulat pe parcursul anului 2023 zeci de mii de activități de prevenire a consumului de droguri și continuă și în acest an. Profesorii din Sectorul 2 au fost recent informați cu privire la tendințele consumului de droguri în unitățile școlare.
Specialiștii antidrog alături de psihologii de la Deprehub au stat de vorbă cu cadrele didactice din sectorul 2 al Capitalei în 13 februarie. Întâlnirea, dedicată prevenției consumului de droguri, s-a concentrat pe furnizarea de informații referitoare la substanțele cele mai folosite. De asemenea, profesorii au învățat cum să recunoască simptomele consumului de droguri în cazul elevilor. Printre ele se numără neatenția la ore, somnolența, plictiseala, numărul crescut de absențe sau notele mici obținute. Adolescența este perioada cea mai vulnerabilă pentru consumul de droguri. Potrivit celor mai recente date ale Agenției Naționale Antidrog, cea mai mică vârstă de debut este 13 ani.
În cadrul întâlnirii cu profesorii din sectorul 2, Ramona Dabija, directorul Agenției Naționale Antidrog, a explicat de ce aleg adolescenții să consume droguri. Printre motive se numără curiozitatea, problemele din familie și anturajul sau presiunea din partea grupului din care fac parte. De asemenea, tinerii consideră că sunt cool dacă consumă astfel de substanțe. Printre cele mai consumate droguri se numără în continuare canabisul.
Peste 35.000 de activități de prevenire derulate în 2023
Anul trecut, Agenția Națională Antidrog a desfășurat peste 35.000 de activități în ceea ce privește domeniul prevenirii consumului de droguri. Acestea au avut loc atât în mediul școlar, cât și în cel familial sau în comunitate. De asemenea, au fost derulate și activități punctuale de informare, educare și conștientizare cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive. La ele au luat parte peste 760.000 de persoane: preșcolari, elevi, studenți, cadre didactice, părinți, asistenți maternali, copii instituționalizați, specialiști în asistență socială, personal medical, consumatori și foști consumator de alcool și droguri, dar și comunitățile locale, în general.
Totodată, specialiștii antidrog au desfășurat activități de informare și prevenire cu privire la efectele consumului de droguri în cadrul evenimentelor cu public numeros. Reprezentanții Agenției Naționale Antidrog au fost prezenți la festivaluri, concerte, zilele orașelor, evenimente sportive etc.