Copilăria în Gulag. Viața copiilor basarabeni condamnați la deportare, în fotografii și documente
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează marți, 16 ianuarie a.c., ora 12.00, vernisajul expoziției foto-documentare „Copilăria în Gulag”.
Expoziția „Copilăria în Gulag” prezintă imagini foto-documentare care reflectă viața copiilor basarabeni condamnați la deportare, foamete, rusificare, îndoctrinare și separare forțată de propriile familii în baza politicilor represive ale regimului totalitar-comunist în RSS Moldovenească, perioada 1940-1941 și 1944-1953. Doar în cadrul deportărilor staliniste din anii 1941, 1949 și 1951 din RSS Moldovenească au fost deportați circa 20.000 de copii, cea mai mare parte fiind cuprinși de al doilea val de deportare din 5-6 iulie 1949 (11.899 de copii). Unii dintre aceștia au murit în drum spre locul exilului, alții au venit pe lume chiar în trenul cu deportați. La fel, un număr dramatic de copii au murit din cauza foametei organizate, a condițiilor vitrege din instituțiile de plasament pentru copiii „dușmanilor poporului”, iar o parte dintre ei s-au născut departe de casa părinților și a bunicilor – în așa-numitele „așezări speciale pentru deportați” sau în locurile de recluziune a mamelor lor.
Strategii de supraviețuire
În rând cu părinții arestați, deportați sau încarcerați în lagăre și închisori, copiii au fost nevoiți să-și elaboreze propriile strategii de supraviețuire pentru adaptarea la condițiile extreme. Narațiunile minorilor educați în anii de sovietizare forțată în RSS Moldovenească conțin trăiri, atitudini, evenimente, care relevă viziunea lor individuală asupra trecutului, experiența personală de confruntare cu sistemul. Tăcerea și autocenzura au fost printre strategiile impuse, iar atitudinea sistemului represiv față de copiii deportați sau excizați din familiile „dușmanilor poporului” și „trădătorilor de Patrie”, reflectă esența societății sovietice și a proiectului ideologic despre „copilăria fericită în URSS”. Amintirile victimelor regimului totalitar-comunist, discursurile și strategiile aplicate în viața cotidiană, dezvăluie detașări și fracturi pronunțate în identitatea inoculată de statul sovietic totalitar.
Gulagul în imagini
Expoziţia reuneşte circa 180 de imagini foto-documentare. Acestea sunt însoțite de memorii şi documente de arhivă valorificate din colecțiile Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Muzeului Ținutului Edineț, Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca, Institutului Pro Memoria, din arhivele comunităților memoriei, precum și arhivele de familie ale victimelor regimului totalitar-comunist din RSS Moldovenească. Curatorul expoziției este conf. univ. dr. Ludmila D. Cojocaru, Muzeul Victimelor Deportărilor și Represiunilor Politice, filială a Muzeului Național de Istorie a Moldovei.
Expoziţia a fost realizată cu suportul Programului „The Development Cooperation and Democracy Promotion Programme” al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Lituania și este un omagiu adus tuturor copiilor care au trecut prin atrocitățile regimului totalitar-comunist din URSS. Expoziția va fi găzduită de secția Muzeul Orașului Oradea până la data de 1 martie 2024. Program de vizitare: Marți-Duminică: 9.00-17.00.