Locuri de poveste din România. Pe ce pârtii vă puteți bucura de zăpadă
Locuri de poveste din România. Deși putem vizita locuri frumoase din afara țării, e important să știm că și la noi sunt o mulțime de obiective turistice, unele mai interesante decât altele. România e o țară fabuloasă, cu toate formele de relief, care merită să fie descoperită. De aceea, continuăm rubrica noastră despre locuri de poveste din România. Copii, dați-le idei părinților!
Iarna și-a intrat în drepturi cu adevărat, iar la munte s-a depus un strat consistent de zăpadă. Asta înseamnă că, oficial, mai peste tot a fost deschis sezonul de schi. Iată câteva din pârtiile pe care vă puteți bucura de sezonul rece. Sinaia este una dintre cele mai frumoase stațiuni montane din România. Ea este situată la o altitudine cuprinsă între 798 și 1055 m, pe versantul sud – estic al Masivului Bucegi, de-a lungul văii Prahova. La Sinaia au fost deschise încă de miercuri, 10 ianuarie, patru pârtii: Lăptici 1, Lăptici 2, Variantă și Soarelui 2. În fiecare zi, pe pagina de Facebook Gondola Sinaia, puteți obține informații legate de vreme, acces și program.
O altă stațiune montană apreciată este Muntele Mic. Prima pârtie deschisă din acest sezon din România a fost Borlova, în 21 noiembrie, iar acum sezonul continuă pe zăpadă naturală 100%. De asemenea, reprezentanții weSKI Muntele Mic anunță că începând cu 10 ianuarie sunt deschise până la sfârșitul săptămânii celelalte pârtii de schi: Nordica și Vâlsanu. Informații zilnice și actualizate legate de condițiile meteo, instalații, pârtii și starea drumului puteți obține de aici.
Distracția e în toi și la Straja și Cavnic
Încă de la finalul anului trecut și până acum la Straja veselia e la ea acasă. Stațiunea oferă o pârtie de schi ușoară, dotată și cu instalație de nocturnă și de produs zăpadă artificială (pârtia Platoul Soarelui), un parc de inițiere în schi și snowboard (dotat cu bandă transportatoare pentru cursanți), un centru de închirieri echipament sportiv, o școală de schi, locuri de cazare și restaurant. De asemenea, cei care nu vor să schieze pot opta pentru pârtia de snowtubing (săniuș cu colaci). Detalii, aici.
La Cavnic, de asemenea, sunt deschise toate pârtiile și toate instalațiile. Potrivit reprezentanților stațiunii, se schiază în condiții bune pe pârtia Roata 1 și Roata 2 și în condiții decente pe pârtia Neagră și Albastră. În perioada 7 ianuarie – 9 februarie programul pârtiilor este următorul: de luni până joi între orele 10:00 – 19:00, vinerea între orele 10:00 – 20:00, sâmbăta între orele 9:00 – 20:00, iar duminica între orele 9:00 – 19:00. Mai multe informații despre stațiune puteți afla de aici.