Elevii unui liceu din România strâng fonduri pentru panouri fotovoltaice. Nu e moft, ci necesitate
Educația este foarte importantă, însă, din păcate, sunt multe cazuri în care ea devine inaccesibilă dintr-un motiv sau altul. Un liceu din România strânge fonduri, prin intermediul campaniei „Împreună pentru școala noastră” inițiată de Narada, pentru panouri fotovoltaice.
În jurul orașului Videle, județul Teleorman, se află o singură unitate școlară de nivel preuniversitar superior: Liceul Teoretic Videle. Mai mult de jumătate dintre elevii liceului provin din mediul rural, făcând naveta zilnic, iar investiții nu au mai fost făcute în unitatea de învățământ de ani buni. Acum șapte – opt ani au fost schimbate o parte din uși, însă clasele nu sunt modernizate, mobilierul este vechi, iar condițiile deloc prietenoase.
Totuși, cea mai mare problemă este legată de facturile la energie. Primăria abia reușește să le acopere, iar profesorii au decis să închidă unul din cele două corpuri de clădire. Acum elevii învață în schimburi, iar programul este unul destul de dificil pentru ei. Cei care învață de dimineață trebuie să ajungă la liceu la 7:30, iar cei care învață după – masa termină orele la 18:40. Și pentru unii și pentru alții programul este greu. Sunt elevi care trebuie să plece către școală la ora 6:00, iar alții ajung chiar și la 20:00 acasă, în condițiile în care pleacă la liceu în jur de ora 11:30.
Panourile fotovoltaice, o necesitate
Pentru elevii Liceului Teoretic Videle panourile fotovoltaice ar rezolva problema costurilor de energie și ar face posibilă revenirea la normal. În plus, instalarea lor contribuie și la creșterea gradului de sustenabilitate a orașului.
„Prin montarea panourilor fotovoltaice vom reuși să:
Contribuim la creșterea gradului de sustenabilitate a orașului Videle;
Contribuim la scăderea considerabilă a cheltuielilor lunare cu întreținerea;
Îmbunătățim nivelul de trai și confortul elevilor pentru că se va putea reveni la programul într-un singur schimb”, transmit reprezentații unității de învățământ prin intermediul Narada.
Liceul Teoretic Videle are nevoie de 25.000 lei pentru achiziționarea și montarea de panouri fotovoltaice. Donațiile pot fi făcute, online, aici.