Un număr de 60 de școli din România se mobilizează să adune fonduri cu sprijinul Narada pentru a rezolva problemele de infrastructură și alte urgențe educaționale. Luni începe campania, care are loc în toată țara.
Luni, 18 decembrie, în cadrul campaniei Narada Împreună pentru școala noastră, 60 de școli din România dau startul Târgurilor de Crăciun, eveniment care, alături donațiile de 5 euro pe lună, are ca obiectiv strângerea de fonduri pentru 38 de mii de copii din România. Cu scopul de a rezolva urgențele de infrastructură și educaționale ale acestor școli. Pe lângă experiența de organizare, fundraising și comunicare pe care îl pune la dispoziția profesorilor, organizația Narada demarează propria acțiune de strângere de fonduri astfel încât, la final, toți banii să fie investiți în rezolvarea celor 60 de alerte înscrise de școlile din Maramureș, Crișana, Banat, Transilvania, Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia și Dobrogea pe HartaEdu.ro.
Nevoile școlilor sunt dintre cele mai variate, însă cele mai multe țin de reparațiile infrastructurilor vechi ale clădirilor, de amenajarea spațiilor de învățare și recreere pentru elevi, de achiziționarea de mijloace de transport pentru copii în zone defavorizate, de eficiența energetică a clădirilor, de dotarea cu tehnologie.
Cele 60 de povești ale școlilor intrate în campanie pot fi citite în detaliu pe blogul organizației Narada, povești care conturează în mod cât se poate de grăitor situația școlilor din România în anul 2023. Rezultatele extraordinare pe care copiii de aici le obțin la evaluări, concursuri, olimpiade sau scăderea abandonului școlar în foarte multe zone sunt posibile doar datorită implicării și dedicării profesorilor, unii dintre ei făcând naveta pentru a le preda copiilor. Și, mai ales, în ciuda unor condiții de multe ori nu tocmai favorabile studiului.
Școala gimnazială nr. 2 din Timișoara a intrat în campania „Împreună pentru școala noastră” cu scopul de a reuși să ofere celor 900 de copii o bibliotecă pe măsura pasiunii lor. Copiii au reușit să descopere universul fascinant al cărților, printre câteva rafturi de volume foarte vechi, datorită doamnei bibliotecare. Au îndrăgit-o atât de mult și ea a reușit să le insufle această pasiune, astfel încât în prezent cei mici își petrec toate pauzele cu doamna bibliotecară. Mai mult decât atât, ea organizează competiții și îi înscrie pe elevi în tot felul de programe, astfel încât nu prea există copil care să nu vină de drag la școală.
În Petrila doar mina a mai rămas și asta e pe cale să se închidă. Părinții elevilor din școală trăiesc cu greu din ajutoare sociale sau au plecat de mult în străinătate. Copiii lăsați în grija bunicilor sau a rudelor trebuie să se descurce cum pot. Însă, datorită profesorilor implicați de la Colegiul tehnic din Petrila, copiii au șansa nu doar să se dezvolte, ci și să exceleze. Aici învață peste 1500 de elevi, atât în ciclul primar și gimnazial, cât și la liceu și în formarea profesională.
Colegiul se poate lăuda, în ciuda lipsurilor, cu mulți copii olimpici la diferite discipline: geografie, logică, italiană și la robotică. Printre copiii geniali se numără și David și Adrian, căpitanii echipei Wafy care, împreună cu alți colegi, au dezvoltat o idee de business ce are ca fundament învățarea. Pentru asta au primit investiție de la „Imperiul Leilor” și urmează să o pună în aplicare.
Profesorii au înscris școala în campania „Împreună pentru școala noastră” deoarece, pentru toți acești copii, Colegiul tehnic din Petrila are nevoie de o investiție serioasă în spațiul exterior, în amenajarea curții școlii și crearea unor spații de învățare outdoor. În prezent, curtea școlii e doar un spațiu plin de noroi, iar elevii sunt nevoiți să își petreacă pauzele în bănci sau pe coridor.
O situație similară se întâmplă și la Școala gimnazială din Copăceni, județul Vâlcea. Profesorii de aici fac zi de zi naveta și petrec ore întregi pe drum, numai ca să le ofere copiilor toate instrumentele de care au nevoie pentru a avea parte de cea mai bună educație. 67% dintre elevii școlii sunt de etnie romă, iar abandonul școlar – deși a scăzut mult în ultimii ani datorită implicării profesorilor – se ridică la 18%.
„Avem mame minore, avem copii care locuiesc singuri pentru că nu au părinții lângă ei”, povestește Nicoleta Pipan, educatoarea ce ani de zile s-a luptat să aducă cele mai bune condiții în școală pentru copii. Și, în ciuda faptului că mulți dintre ei au situații grele acasă, au rezultate foarte bune la școală. Andreea e în clasa a 6-a și mai are șase frați. Tatăl ei s-a prăpădit, iar mama e foarte bolnavă.
Andreea are grijă de ea, iar surorile mai mari, la rândul lor au grijă de casă. Se gospodăresc cum pot, dar nu lipsesc de la școală. La rândul său, Denis are încă 5 frați, toți la grădiniță și la școală, este un băiat silitor, care nu lipsește niciodată și care deși muncește cot la cot cu tatăl lui și câștigă bani pentru a-și întreține familia, este un exemplu de educație și respect. Mai multe detalii despre poveste, pe site-ul Narada.
Târgul „Împreună pentru școala noastră” se află la a doua ediție. Anul trecut, înainte de Crăciun, 25 de școli din țară au organizat evenimentul cu sprijinul Narada în aceeași zi și la aproximativ aceeași oră. Mobilizarea a fost exemplară iar, la final, din vânzarea obiectelor realizate de copii, părinți și profesori, s-au strâns aproape 100 de mii de euro.
Narada a dublat această sumă cu sprijinul partenerilor Bergerat Monnoyeur și Ipso Agricultură, care susțin și ediția din acest an și astfel, în 2023, au fost rezolvate toate cele 25 de alerte listate de aceste școli anul trecut. Ediția de anul trecut a înregistrat peste 21 de mii de vizitatori, 50 de mii de obiecte au fost donate, 70 de sponsori locali s-au implicat în campanie și 24 de persoane publice au susținut cauza școlilor.
Sursa foto: Narada
Elevii află cât de pregătiți sunt de examene. A fost stabilit calendarul simulărilor